APIA a început plăţile pentru cererile unice din Campania 2015. Primele plăţi, către fermierii din sectorol vegetal
Respectând calendarul stabilit și obiectivele asumate, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că ieri, 7 aprilie, a început autorizarea, iar astăzi, 8 aprilie, a început efectuarea plăților finale aferente cererilor unice de plată – Campania 2015.
Ieri erau pregătite pentru plată 536.160 cereri unice în sumă totală estimată de 300 milioane euro. Dintre acestea, o primă tranșă de 27.273 cereri, în sumă totală de 13.687.915 euro vor fi plătite în cursul zilei de astazi.
Aceste prime plăți sunt efectuate către fermierii care au solicitat plata pentru schemele din sectorul vegetal.
Este important de reținut că plățile se efectuează progresiv începând cu data de astăzi, pe măsură ce dosarele fermierilor sunt procesate și validate pe tot fluxul de lucru din cadrul sistemului informatic, pentru fiecare schemă de plată pentru care s-a făcut solicitarea.
Funcționarii APIA împreună cu specialiștii consorțiului condus de SIVECO România depun toate eforturile în vederea respectării cu strictețe a termenelor planificate și comunicate, astfel încât fondurile să ajungă cât mai repede la fermieri.
Pentru atingerea acestor obiective a fost necesar un efort susținut al ambelor echipe.
Precizăm că funcționarea modulului care asigură plățile finale valorifică activitatea laborioasă de dezvoltare și implementare a tuturor celorlalte module care susțin fluxurile operaționale ale APIA.
Nu în ultimul rând, încadrarea în termenele asumate față de dl. Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se datorează implicării funcționarilor APIA din teritoriu care, alături de cei de la sediul central, în program prelungit, au operat și prelucrat cu maximă responsabilitate datele în sistemul informatic.
Până la acest moment, schemele care se autorizează la plată sunt următoarele:
- Schema de plată unică pesuprafaţă în cuantum de 79,73euro/ha;
- Plata redistributivă:
· primul interval: 1 - 5 ha inclusiv în cuantum de5,00 euro/ha;
· al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
- Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
- Plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro;
- ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie )în cuantum de 19,19 euro/ha.
Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.
Pe măsură ce dezvoltarea sistemului informatic va permite, APIA va autoriza și plata celorlalte scheme de plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii și măsuri de dezvoltare rurală.
Reamintim că, în ceea ce privește Campania 2015, APIA a efectuat plăţile în avans pe suprafaţă autorizând la plată suma de 255,4 milioane euro pentru un număr de 602.159 fermieri. Diferenţa de plată de 1,34 mld euro aferentă plăţilor directe pe suprafaţă, până la plafonul financiar alocat României în Campania 2015 care este în valoare de 1.59 mld euro, se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, până la data de 30 iunie 2016.
Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Bugetul Naţional (BN), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Citiţi şi:
- APIA: Din 16 octombrie, încep plățile în avans! Vezi cuantumurile plăților directe în sectorul vegetal!
- Vezi care este cuantumul avansului din plăţile directe făcute de APIA!
- APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2021
- APIA demarează Campania de plăți în avans pentru anul 2020
- APIA: Vezi care sunt cuantumurilor pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal în Campania 2018
Adaugă comentariu nou