APM BN- model de bună practică în campania “Let’s Do It, România”

Un număr de 25 angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud s-a alăturat, la finele săptămânii, campaniei “Let’s Do It, România”. Timp de 2 ore, aceştia au participat la ecologizarea malului stâng al râului Bistriţa, în zona dintre podul Jelnei şi podul Budacului.

La finalul acţiunii, sacii au fost depozitaţi pentru scurt timp într-o zonă special amenajată, iar ulterior au fost preluaţi de organizatorii campaniei “Let s Do It, România!” de la nivelul judeţului nostru.

“Scopul campaniei este de a conştientiza cetăţenii asupra importanţei păstrării unui mediu cât mai curat şi sănătos, prin adoptarea unui comportament responsabil în ceea ce priveşte protecţia mediului”, precizează directorul executiv Ştefan Mureşan de la APM BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5