Aproape 100 de pietoni amendaţi de poliţişti pentru traversări neregulamentare

Nu mai puţin de 96 pietoni au fost amendaţi pentru traversare neregulamentară, în acest sfârşit de săptămână, în urma unor controale în trafic derulate de poliţiştii rutieri pe raza oraşelor şi a municipiului Bistriţa.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, în urma neregulilor constatate în trafic, au fost aplicate în total 108 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 sancţiuni, împreună cu reţinerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, iar alte 96 pentru pietoni.
În intervalul 9-11 august, poliţiştii rutieri au acţionat pentru combaterea indisciplinei pietonilor angajaţi în traversare prin locuri nepermise şi pentru combaterea indisciplinei conducătorilor de autovehicule în ceea ce priveşte neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, angajaţi în traversarea regulamentară a drumului.
Acţiunea a pornit în urma unor analize de risc elaborate la nivelul judeţului, care aratată că una dintre principalele cauze generatoare de accidente o reprezintă indisciplina pietonilor. În acest an, au avut loc 16 accidente grave, o pondere de 39% din totalul accidentelor grave, iar 9 pietoni au decedat. De asemenea, de la începutul anului, 1427 pietoni au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă pentru traversarea neregulamentară a drumului public.
Tot în anul 2012, 86 de conducători auto au avut permisul de conducere reţinut în vederea suspendării ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Din această cauză au avut loc 8 accidente grave soldate cu 2 persoane decedate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5