Aproape 450 de urşi şi peste 220 lupi mai cutreieră pădurile judeţului

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a supervizat acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, desfăşurată în lunile martie – mai 2012.
Potrivit directorului executiv al APM Bistriţa-Năsăud, Ştefan Mureşan, în urma observaţiilor efectuate în teren a fost inventariat un număr de 448 exemplare din specia urs, 227 lupi, 73 râşi, 306 pisici sălbatice, comparativ cu anul 2011 când au fost observate 384 exemplare din specia urs, 172 lupi, 57 râşi şi 283 pisici sălbatice.
„Evaluarea efectivelor de specii protejate a fost realizată de către cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judeţului în baza unui program prestabilit de către aceştia, conform metodologiei de evaluare transmisă de Ministerul Mediului şi Pădurilor. La aceste acţiuni pe lângă gestionarii fondurilor de vânătoare şi personalul de specialitate au participat reprezentanţii compartimentului Arii Protejate din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud”, precizează Ştefan Mureşan.
În sezonul de vânătoare 2011 - 2012, din cota de recoltă aprobată, la nivelul judeţului au fost recoltate de către gestionarii fondurilor cinegetice un număr de 13 exemplare urs, 8 exemplare lup, 4 pisici sălbatice şi un râs.
„Odată cu centralizarea la nivel de judeţ a datelor privind evaluarea speciilor protejate s-au făcut şi propuneri de cote de recoltă pentru speciile urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, pe fonduri de vânătoare şi gestionari, pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2012 -14 mai 2013. Propunerile de cote de recoltă au la bază nivelul pagubelor înregistrate, situaţia efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendinţa şi structura populaţiei, realizarea cotelor de recoltă în sezoanele precedente, precum şi distribuţia şi gradul de suprapunere a fondurilor cinegetice cu ariile naturale protejate şi cu siturile Natura 2000”, menţionează şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5