Aproape 5000 de fermieri din Bistriţa-Năsăud beneficiază de schema de ajutor pentru susţinerea sectorului bovin! Au fost făcute plăţile!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Bistrița-Năsăud informează beneficiarii că a efectuat plata pentru ajutorul de stat conform OUG nr. 51/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Astfel, schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin a fost accesată de 4946 beneficiari, pentru un efectiv de 58101 capete bovine, în sumă totală de 7.368.949,83 lei. Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol a avut cu 6 beneficiari, în sumă totala de 52.524,84 lei. Pentru schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin nu au fost solicitări.
Cuantumurile stabilite sunt la bovine – 126,83 lei/cap de animal, iar în sectorul avicol – pentru efectivele de păsări şi capacităţi de producţie a staţiilor de incubaţie, echivalent UVM – 50,48 lei/UVM, transmite APIA Centrul Județean Bistrița Năsăud.
Citiţi şi:
- APIA: 22 de crescători din sectoarele bovin, avicol și suin din Bistriţa-Năsăud au solicitat ajutor de stat, în contextul pandemiei de CoVid-19
- APIA BN: Plăți pentru fermieri bistrițeni, din sectorul vegetal și avicol, afectați de situația din Ucraina
- APIA BN: Sprijin pentru fermieri, în contextul pandemiei! Aproape 5000 de cereri depuse în judeţ de crescătorii de bovine!
- MADR acordă ajutoare excepționale pentru crescătorii de animale din sectoarele suin și avicol! Unde şi până când se depune cererea!
- Au început plăţile pentru sprijinul financiar în valoare de peste 129,16 milioane lei pentru sectoarele suin și avicol
Adaugă comentariu nou