APIA BN: Plăți pentru fermieri bistrițeni, din sectorul vegetal și avicol, afectați de situația din Ucraina

APIA informează faptul că a autorizat cererile pentru beneficiarii Ordonanței Guvernului nr. 5/2024 - Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfașoară activitatea în domeniul producției primare de produse vegetale, ca uramare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei precum și pentru beneficiarii Ordonanței Guvernului nr. 12/2024 - Scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele suin și avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la suine și pasăre. Banii vor intra în conturile fermierilor în această săptămână.
În județul Bistrița Năsăud, 816 fermieri primesc sprijin pentru pierderile cauzate de război, după cum urmează :
- 808 beneficiari în sectorul vegetal, în sumă totală de 1.376.911,94 lei
- 7 beneficiari în sectorul avicol, în sumă totală de 780.273,92 lei
Pentru suine nu au fost solicitări, anunță directorul executiv al APIA BN, Iuliana Deneș.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5