CL Năsăud

Are reprezentanţi în „C.A.” al spitalului

Legislativul local năsăudean şi-a desemnat reprezentanţii în Consiliul de Administraţie al Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” în şedinţa de Consiliu Local de joia trecută, 29 iulie a.c. Asta, în urma prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a OUGR privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cele privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării. De asemenea, în urma prevederilor HCL Năsăud privind cuprinderea în domeniul public al oraşului Năsăud a imobilelor-terenuri şi construcţii, precum şi predarea acestora în folosinţă gratuită Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, precum şi a protocolului de predare-preluare încheiat între Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Local Năsăud.

Aşadar, au fost desemnaţi şi votaţi în unanimitate de către consilierii locali, secretarul oraşului Năsăud, jr. George Pop, şi şeful biroului financiar-contabil, ec. Gheorghe Ladislau Stoian, care vor reprezenta Consiliul Local al oraşului Năsăud în Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud. Aceştia îşi vor desfăşura activitatea în limitele competenţelor prevăzute de lege.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5