Arest la domiciliu pentru consilierul juridic reținut vineri de polițiști!
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus arestul la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, în cazul femeii reținute ieri, 10 februarie. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
***
O femeie din Bistrița, bănuită de comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost reținută vineri de polițiști, în urma unor percheziții. La data de 10 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție, ambele în municipiul Bistrița.
Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, având ca obiect documentarea şi investigarea ilegalităţilor săvârşite de persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în prezent, o femeie de 56 de ani, din Bistrița, în calitate de consilier juridic unic în cadrul unei instituții publice județene, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu ar fi promovat o acțiune civilă în vederea recuperării prejudiciului de 113.594,74 de lei, cauzat instituției pe care o reprezenta.
Totodată, pentru a da aparență de legalitate privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a menține în eroare instituția și organele de control cu privire la activitățile întreprinse, ar fi falsificat hotărâri ale instanțelor de judecată, prin inserarea unor aspecte nereale. Ulterior falsificării, le-ar fi folosit și prezentat auditorilor în urma unor controale efectuate în anul 2019.
De asemenea, persoana în cauză ar mai fi falsificat angajamente de plată către instituție și ar fi efectuat personal plăți la casieria instituției, în numele și contul celor două persoane care au adus prejudicii instituției.
La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie pentru cauză, medii de stocare portabile, un telefon mobil, un laptop și o unitate centrală.
Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele femeii de 56 de ani, iar după audieri, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Activitățile investigative vor continua și în zilele următoare de către o echipă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- O femeie de 56 ani, consilier juridic unic într-o instituție publică județeană, reținută de polițiști!NU a promovat o acțiune civilă pentru recuperarea unui prejudiciu de peste un miliard lei vechi, a falsificat hotărâri judecătorești
- Câţi bani au fost ridicaţi, în urma percheziţilor, din casele angajaţilor Primăriei Bistriţa! 10 persoane aduse la audieri
- Trei funcționari ai Primăriei Bistrița, reținuți!
- Contabilă reţinută după ce şi-ar fi înşelat cu 200.000 de lei prin acte false firma la care lucra
- Fostul consilier juridic de la Inspectoratul Școlar Județean a trecut poarta veșniciei
Adaugă comentariu nou