Armonii de Primăvară între Odorheiu Secuiesc şi Bistriţa

Cercul Militar Bistriţa, Asociaţiunea ASTRA Năsăud, Aşezământul "Sfântul Iosif" Odorheiu Secuiesc, Societatea Scriitorilor "Conexiuni" şi Muzeul Grăniceresc Năsăud au orgenizat, timp de 3 zile, o întâlnire de neuitat pentru elevii de la Aşezământul "Sfântul Iosif" Odorheiu Secuiesc, sub genericul “ Armonii de Primăvară”. Vizita în judeţ a avut loc datorită bunei colaborări cu scriitorul Menuţ maximinian, care a scris despre copiii de la Odorhei cartea “Chip de înger” şi a omului de afaceri Lucia Cotul. În prima zi, sala festivă a Cercului Militar Bistrița a găzduit o lectură publică cu scriitorii: Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Victor Ştir, Maria Olteanu, Ana Zegrean, Marilena Toxin, Victoria Fătu Nalaţiu, Gheorghe Mizgan, elevii având astfel posilibitatea de a cunoaşte scrisul bistriţean. Recitalul de pricesne susţinut de îndrăgita artistă Cornelia Ardelean Archiudean a sensibilizat pe cei prezenţi, iar elevii de la Aşezământul "Sfântul Iosif", coordonaţi de sora Mihaela Petruţ au întregit atmosfera pascală. Expoziţia "Tradiţii de Paşti"- Grădiniţa "Dumbrava minunată" ( coordonatori: director Sava Margareta, educatoare Marilena Toxin, Ioana Moldovan, Mariana Barna, Măriuţa Şandor, Ana Maria Voaida, Alina Dragoş, Gina Grapini, Irina Paşca) a fost admirată de toţi cei prezenţi. Moderatorul întâlnirii a fost col. (rez.) Florentin Archiudean, iar din partea gazdelor a vorbit Marcel Avram, şeful instituţiei. A doua zi, la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, a avut loc o întâlnire cu membrii ASTRA Năsăud şi o lectură publică a scriitorilor năsăudeni, moderată de Ioan Mititean, la care au participat Romulus Berceni, Lucreţia Mititean, Olga Lucuţa, Mircea Daroşi, iar date aplicate despre muzeu au fost prezentate de muzeograful Dan Prahase. Vizitele de la Casele memoriale "Liviu Rebreanu " din Prislop şi "George Coşbuc" din Hordou au încărcat sufletele elevilor cu gânduri despre cei mai mari scriitori bistriţeni. În ceas de duminică, s-a participat la Sfânta Liturghie, la Biserica greco-catolică ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavril” (de peste podul Budacului) Bistriţa, oficiată de protopop onorific, preot Ioan Ţolca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5