Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni” și profesorii de religie
Luni, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Năsăud, a avut loc întâlnirea de lucru a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni” Năsăud cu profesorii de religie de confesiune ortodoxă din Cercul metodic Năsăud. La această ședință de lucru au participat părintele protopop Dâmbu Ioan, președintele Asociației, vicepreședinții și secretarul asociației, precum și câteva zeci de cadre didactice din Țara Năsădului.
Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili un contact direct cu profesorii de religie, implicați nemijlocit în actul educativ- pedagogic al tinerilor, dar și de a deschide acestora porțile asociației, deoarece cei mai mulți dintre profesori fiind tineri la rândul lor,pot deveni nu doar colaboratori, ci membri deplini.
Au fost discutate diverse probleme organizatorice legate de activitatea asociației, dar și soluțiile care se impun pentru coagularea unui program articulat și eficient de activități, în vederea apropierii de preceptele moralei creștine și asigurării unei dezvoltări frumoase a copiilor și tinerilor.
Părintele protopop al Năsăudului, Dâmbu Ioan, a reliefat în cuvântul său importanța fundamentală pe care o au profesorii de religie în educația tinerilor, în contextul provocărilor societății contemporane și al corodării moralei creștine sub asaltul falselor valori ale lumii secularizate. Împreună cu profesorii de religie s-a discutat programul de activități pe anul 2014, primindu-se propuneri pentru completarea acestuia. S-au prevăzut, pentru perioada următoare, activități de pregătire duhovnicească în preajma Sfintelor Paști, constând în seri duhovnicești, în care vor fi prezentate tinerilor, în diverse parohii de pe cuprinsul Protopopiatului Năsăud, soluții creștine la problemele de viață, în interpretarea unor personalități ale vieții spirituale și intelectuale ortodoxe. Pentru anul 2014 au fost prevăzute, de asemenea, activități cu tinerii la viitorul centru cultural-catehetic al asociației: cursuri muzicale vocale și instrumentale, programe de meditații gratuite în colaborare cu profesori de specialitate, în regim de voluntariat,pentru sprijinirea tinerilor elevi care nu au posibilități financiare spre a-și pregăti examenele de bacalaureat și admitere la facultate, pelerinaje de o zi și de trei zile la mănăstirile din Moldova și din arealul transilvan, concursuri sportive și de dansuri populare, tabere creștine pentru tineret.
Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni” din Năsăud a fost înființată la inițiativa Înalt Prea Sfinției Sale Mitropolit și Arhiepiscop Andrei, în vederea apropierii tineretului de valorile promovate de Biserică și oferirii unor alternative de viață creștinească. Din această asociație pot face parte tineri între 18 și 35 de ani. În timpul cel mai scurt asociația năsăudeană va deschide un centru cultural-catehetic, care să coaguleze activitățile propuse prin statut într-un spațiu consacrat, aflat în proximitatea unui locaș de cult ortodox, centru care va sta la dispoziția tinerilor membri ai asociației și altor tineri dornici să participe și să colaboreze cu aceasta.
Secretar Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni ” Năsăud,
Pr. Crin Triandafil Theodorescu
Citiţi şi:
- Asociația Tinerilor Creștini-Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni”
- Seară de film la Năsăud organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi "Sfinţii Martiri Năsăudeni"
- Seara duhovnicească „BUCURIA CRĂCIUNULUI”, invitat: PS MACARIE
- Seară de film organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi "Sfinţii Martiri Năsăudeni"
- „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale!”
Adaugă comentariu nou