ATELIERE CRITICE 3
S-a desfăşurat cea de a treia întâlnire literară a „Atelierelor critice”, organizată de Biblioteca Judeţeană Bistriţa – Năsăud şi Uniunea Artiştilor Plastici Bistriţa, care a avut loc în spaţiul generos, cu tablouri expuse pe simeze, de la Galeriile Arcade – 24 (Su Gălete).
Întâlnirea a fost deschisă de criticul de artă Oliv Mircea, directorul Bibliotecii Judeţene şi a fost moderată de scriitorul Ovidiu Pecican, profesor la Facultatea de Studii Europene din cadrul
Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca, care a vorbit despre activitatea a doi importanţi scriitori bistriţeni, David Dorian şi Alexandru Cristian Miloş, prezentându-le cărţile lor: Iubire la imperfect, Editura Eikon, Cluj - Napoca, 2010 (David Dorian) şi Filozofii siderale, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj - Napoca2010 (A. C. Miloş).
Activitatea şi cărţile scrise de Ovidiu Pecican au fost prezentate de criticul Mircea Oliv, iar despre cărţile celor doi bistriţeni a mai făcut prezentări scriitorii Vasile Filip şi Alexandru Uiuiu. Au mai fost numeroase întrebări şi intervenţii din sală, atmosfera fiind încinsă, ca într-un adevărat cenaclu, întreaga manifestare fiind un regal, la care au participat numeroşi bistriţeni, avizaţi.
Adaugă comentariu nou