Atentat la iepurii de câmp
Marţi seara la ora 21. 30, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, explozivi şi Substanţe Periculoase, alături de colegii din Petru Rareş şi un inspector de vânătoare din cadrul I.T.R.S.V. Cluj Napoca verificând o informaţie în cadrul acţiunii ,,Cinegetic 2009,, au depistat pe vânătorul Daniel S., de 21 ani şi Gelu A., de 23 ani, ambii din localitatea Reteag transportând cu un motoscuter, trei exemplare din specia iepure de câmp, unul fiind ambalat într-un sac de rafie de culoare albă şi doi într-o pungă din plastic de culoare neagră. Vânătorul Sechei Daniel avea asupra lui o armă de vânătoare cu ţevi lise, calibru 16/2, marca IJ, respectiv o lanternă cu halogen funcţională. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cele trei exemplare din specia iepure de câmp au fost împuşcate în seara de 17.11.2009, pe raza fondului cinegetic nr.1 denumit Negrileşti, fără a deţine în acest sens autorizaţie legală de vânătoare. Arma cu care s-au vânat în condiţii ilegale cele trei exemplare din specia iepure de câmp, sursa de iluminat pe timp de noapte care permite ochirea şi tragerea pe întuneric, percum şi cei trei iepuri au fost ridicate în vedera continuării cercetărilor.
Citiţi şi:
- Cu căpriorul în sac
- Armă ridicată de la un pădurar. Trei percheziții domiciliare, în Dorolea și Dumitra
- Braconaj de 40.000 euro
- Braconaj de căprior săvârşit la Şieuţ
- Bărbat trimis în judecată pentru braconarea a trei exemplare de căprior, la Lunca Ilvei. Acesta a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei
Adaugă comentariu nou