Au ajuns primele carduri naţionale de sănătate

În judeţul Bistriţa-Năsăud, primele carduri naţionale de sănătate au ajuns la pacienţii cuprinşi în programul de hemodializă. Cardul va conţine la vedere, pe lângă nume şi prenume, şi codul de identificare în sistemul de sănătate. În plus, va avea un cip pe care vor fi încărcate de către medicul de familie şi alte informaţii esenţiale: CNP-ul, grupa sanguină, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar şi datele de contact ale doctorului.

,,Se preconizează ca până la sfârşitul anului să fie distribuite şi cardurile naţionale de sănătate. Deja noi am primit cardurile naţionale de sănătate pentru pacienţii cuprinşi în programul de hemodializă. Vor fi primii furnizori care vor primi cititorii de carduri. Noi am primit cardurile, am verificat dacă sunt pacienţi în plus, urmează să transmitem datele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate despre pacienţi noi intraţi cărora nu li s-au emis cardurile şi începând, probabil, chiar de luni, le vom împărţi pacienţilor care sunt cuprinşi în sistemul acesta de hemodializă şi vor fi primii care vor putea încerca aceste carduri”, a precizat Camelia Ilişuan, preşedinte CJAS BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5