Au fost prezenţi doar 15
Dar ceilalţi unde sunt, ne-am întrebat, fără a aştepta însă răspunsul. L-au dat fiecare în parte. În 1964 au terminat Liceul din Beclean 74 de elevi. De atunci unii au fost chemaţi la ceruri şi se odihnesc, veghindu-ne. Au plecat pe neaşteptate: handbalistul Berchi, prof. Oprea, matematicienii Zăgreanu şi Valea, colonelul Purcea, sportiva Tereza, preotul Cocean, fostul primar Boloş, ceferist-ul Diugan, textilistul Şerban. Ne-am gândit la ei păstrând un moment de reală aducere aminte cu pioşenie.
Ceilalţi sunt, fiecare, ocupaţi cu treburile acestei vieţi. O viaţă, pentru unii mai aspră, pentru alţii mai uşoară.
Întâlnirea din prima sâmbătă a lunii iunie, de la Beclean, a fost şi de astă dată emoţionantă. În curtea liceului, la umbra bustului primului profesor de literatura român de la Universitatea din Cluj, Grigore Silaşi, ne-am adunat, îmbrăţişându-ne toţi cei care, prezenţi fiind, am absolvit liceul acum aproape o jumătate de secol. Apoi, am păşit încet spre sala de clasă, de la etaj, din colţ. Profesorii au absentat. Au plecat şi ei sus, acolo unde nu este nici durere, nici întristare. Ne-am amintit de diriginţii Timaru şi Creţu, de iluştrii profesori: Vlăduţ, Isă, Mureşan, Lazăr, Ţigăuan, Sasu, Scripeţ şi ceilalţi care ne-au înnobilat sufletele.
Am strigat catalogul şi au răspuns prezent: Vasile Cocoi, Mircea Cupşa, I. Pugna, Aurel Săsărman, Ionel Săsărman, Nastasia Bucşa, Maria Georgiu, Ana Cocean, Ilie Negruşa, Floarea Măierean, Valentina Bindea, Amalia Oltean, Grigore Figan, Felicia Cotuţiu şi Traian Săsărman. Gazdele, doctorul Cocoi şi Lizica Cotuţiu au asigurat locaţia potrivită pentru desfăşurarea, în continuare, a orei de dirigenţie. Concluzia: anul viitor, la cea de-a 50-a aniversare a absolvirii liceului, nu se admite nici un absent. Nici măcar motivat. Atunci, în prima sâmbătă din iunie 2014, ora 10, ne întâlnim la Beclean, în curtea liceului. Până atunci, să auzim numai de bine!
Adaugă comentariu nou