Au ochit 100 mii de euro, însă nu au ajuns departe
Un echipaj de jandarmi aflat într-o acţiune de patrulare în zona Piaţa Petru Rareş, în faţa Palatului Administrativ din municipiul Bistriţa, a depistat un autoturism suspect parcat în faţa restaurantului Coroana de Aur. Văzând că numărul corespunde cu cel al autoturismului dat în urmărire generală în ţară, jandarmii au trecut la legitimarea celor trei persoane care se aflau în apropierea maşinii suspecte. După efectuarea procedurilor de legitimare şi identificare a celor trei bărbaţi, jandarmii au trecut, la efectuarea unui control corporal preventiv. În urma acestuia, asupra celor trei suspecţi a fost găsită suma de 15.000 de euro şi 4.300 lire sterline, bani care nu au putut fi justificaţi în faţa organelor de ordine. Autoturismul în cauză a fost dat în urmărire generală, deoarece cu acesta s-ar fi transportat suma de 100.000 de euro sustrasă de la o persoană din judeţul Suceava. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie, iar autoturismul a fost supravegheat de jandarmi până la sosirea poliţiştilor din judeţul Suceava care anchetează cazul. Ulterior bărbaţii şi autoturismul au fost predaţi poliţiştilor suceveni, care vor continua cercetările până la soluţionarea cauzei, transmite ofiţer specialist informare şi relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan. Hoţii au spart gospodăria lui Adrian Florentin Frunză, din comuna Dorneşti, de unde au furat 70 de mii de euro şi 17 mii de lire sterline, precum şi circa 20 de grame de bijuterii. Camerele de supraveghere din centrul comunei au surprins un autoturism suspect, un BMW X5, cu numere de leasing. Povestea continuă la noi în judeţ, unde Adrian Sabău, în vârstă de 29 de ani, Iulian Gordău, de 34 de ani, ambii din Timişoara, şi Gheorghe Rezmeriţă, de 34 de ani, din Oneşti-Bacău au fost reţinuţi. Poliţiştii susţin prejudiciul a fost recuperat în proporţie de circa 95 la sută.
Citiţi şi:
- Un bărbat din Dipşa, cercetat după ce ar fi furat bicicleta de 700 de lire a unui consătean, din apropierea unui magazin
- Radu Moldovan, mândru că este,,ticălos”
- Copiii care provin din familii modeste pot primi o bursă integrală la un liceu în Marea Britanie
- Bărbaţi, la zdup, după ce au furat două cazane de ţuică
- Fiasco- G 20: BANCĂ-BURSĂ prin MURSĂ
Adaugă comentariu nou