Autoturism răsturnat la Năsăud, în fața Spitalului orășenesc
În localitatea Năsăud, în fața Spitalului Orășenesc, a avut loc un accident rutier, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat. Două persoane au fost implicate în eveniment.
Echipajul de descarcerare a extras în siguranță o victimă blocată în autoturism – un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, conducătorul auto. Acesta era conștient, cooperant și nu prezenta leziuni vizibile. A fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru evaluare și transport la CPU Năsăud.
Anterior sosirii echipajelor de intervenție, o a doua victimă – o femeie – a fost extrasă din autovehicul de către martori/participanți la trafic. Manevrele nu s-au desfășurat sub supraveghere medicală și nu au respectat protocoalele de intervenție, fapt ce poate reprezenta un risc suplimentar pentru victima implicată.
Recomandări în astfel de situații:
Anunțați imediat evenimentul la 112 și oferiți cât mai multe detalii.
Nu mișcați victimele, decât dacă există un pericol iminent (ex. incendiu, explozie).
Evitați manevrele neavizate – acestea pot agrava leziunile, mai ales în cazul traumatismelor coloanei vertebrale. Sprijiniți intervenția echipajelor specializate prin eliberarea căilor de acces și oferirea de informații utile.
Rămâneți calmi și urmați indicațiile operatorului 112 până la sosirea salvatorilor.
Citiţi şi:
- S.M.U.R.D.-ul, salvarea a 2 victime de la Cepari
- Şi-au pierdut viaţa într-un accident grav, în noaptea de Înviere, la Monariu
- Doi tineri de 21 ani şi-au găsit sfârşitul la Tureac
- Un pieton, de 46 de ani, a murit în urma unui accident la Nepos!
- Maşină răsturnată pe Dealul Herinei. La faţa locului, echipajul de descarcerare!
Adaugă comentariu nou