Avocat Diana Morar: Mâine, sigur va ninge în Wonderland! Căci e tărâmul minunilor!

Avocat Diana Morar

De mâine!
Astăzi e motiv de chef de zile mari in Primăria Bistrita! S-au mărit salariile! Mult așteptata lege a salarizării unice s-a aplicat și in Primărie. Pe banii noștri ai tuturor locuitorilor municipiului, bine de știut! Ei au propus și votat, noi toți dam banul! Prin impozite și taxe, bineînțeles!
Pentru ca înainte de salarii mărite, e performanța. S-a demonstrat cu prisosinta, nu-i așa?
Așadar, de mâine va fi un nou început. Sper ca in toate și nu numai in buzunarele aparatului de specialitate plus consilieri plus primar.
Astfel, sper ca de mâine funcționarii din Primărie ne vor zâmbi și vor fi cele mai amabile și eficiente persoane pe care le vom întâlni. De mâine, vor dispărea cozile, fetele acre, ignoranta, întoarcerea dosarelor pe motiv lipsa "copii xerox", eternul "nu se poate", înainte de a-ti enunța solicitarea. Chiar și pauzele in mijlocul programului sper sa dispară alături de indolenta.
De mâine străzile vor fi asfaltate fără ca apoi sa fie sparte pentru modernizarea vreunei rețele subterane și din nou reasfaltare și apoi iar sparte. De mâine, pavajul va fi drept și nu "in valuri", dalele scumpe din piațete nu se vor mai lega de rotile mașinilor desprinzându-se din lucrari de calitate executate. De mâine nu vom mai vedea mizerie pe străzi, nici măcar mult intalnitele excremente umane din zona Pietonalului.
De mâine vor avea apa curenta toate gospodariile din Slatinita, cartier al orașului european!
De mâine nu se vor mai devasta lucrările scumpe de reabilitare a clădirilor cu semnificație istorică.
De mâine, concitadinii rromi nu se vor mai bălăci in fântâni arteziene anume amplasate in calea unde aceștia își fac veacul și nici nu vor mai folosi Pietonalul ca pe propria lor ograda. De mâine Poliția locală va veghea ca aceștia sa nu mai cerseasca sau agreseze sau sa distrugă investiții publice. Nici măcar gazonul din Parc. Nici ei și nici animalele de companie. Poliția locală va face ca toate astea sa nu se mai întâmple.
De mâine va fi un exod de turiști in oraș! Se vor plimba prin centru, vor face trasee pe axele pasajelor, vor ajunge in Pădurea Codrisor, vor vizita casele monument istoric, vor gusta din atmosfera medievala vizitând breslele frumoasei Porți a Transilvaniei. Ce atmosfera memorabila!
De mâine se va umple de investitori in Parcul Industrial, iar economia locală va dudui. Tinerii nu vor mai găsi motiv sa plece in pribegie!
De mâine Podul care nu duce nicăieri se va lega la Centura orașului.
De mâine veverița îngrădită in slujba Primarului va avea salar mărit.
Mâine, sigur va ninge in Wonderland! Căci e tărâmul minunilor!

Comentarii

25/07/17 12:49
Vizitator

Mai degraba e vorba de "Tărâmul făgăduinţei" (Promised Land), dupa creșterile salariale ale funcționarilor publici, ca urmare a aprobării Legii 143 din 2017. Din pacate cresterile salariale s-au facut fara nici un fel de reforma administrativa a aparatului birocratic. Si nu sunt deloc putini. Dupa unele surse, aparatul primarului are în componență 273 de angajați. În ceea ce privește totalul angajaților aflați în subordinea primăriei (toate direcțiile, inclusiv asistenții sociali), aceștia sunt în număr de 895. Bistrița are aproximativ 70 de mii de locuitori. Pentru exemplificare, Profit.ro făcea o comparație între Primăria București și Primăria Berlin. Dacă instituția din București are 850 de angajați în aparatul primarului cu o populație de 1,88 milioane de locuitori, cea din Berlin nu depășește 300. Asta, deși în Berlin cifra locuitorilor depășește cu mult pe cea a bucureștenilor: 3,46 milioane de locuitori!
Asadar, la noi se potriveste perfect expresia lui Alexandru Lăpușneanul :"Proști, dar mulți". La aceasta s-ar mai putea adauga: "multi dar lacomi".

25/07/17 13:45
Balan Marius- i...

Traiasca aparatul de STAT (de stat in CUR ) stufos si ghimpos ! URAAAA !!!

27/07/17 10:41
Cititor

Doamna Morar, toti impreuna formam "boborul roman" din aceasta tzara, cu toate "hapucaturile" si tabieturile, felul nostru de a fi si de a trai... etc. etc. astfel incat, lipsa de amabilitate, muraturile si acreala functionarilor publici, ori care au acest caracter lucrand cu publicul nu va disparea indiferent ce salarii se vor da cuiva anume si nu acest lucru influenteaza apucaturile si conduita lor .
Asa nea-m nascut, asa traim si asa vom muri cu toate aceste apucaturi negative, noi romanii in ansamblu , degeaba le tot criticam si ne tot scoatem ochii unii altora.
Eu unul, niciodata nu voi spera sa ma duc la vre-un ghiseu , in care un anume functionar sa-mi zambeasca amabil, sa ma serveasca fara sa comenteze, fara sa se uite stramb la mine, fara sa-mi restituie inapoi vre-un dosar ca lipseste ceva anume... etc. etc. asa cum ati aratat dvs in comentariu... fara sa aiba o fatza " acra si murata "... a lehamite ... coroborat cu "stufosenia documentelor " din administratia noastra .
Stimata doamna, asa suntem noi si ne place si ba si trebuie sa gasim metode prin care sa le "ardem una peste scafarlie " tuturor acestor "muraturi si acrituri"... care tin de educatia noastra , alta metoda, nu stiu care va putea sa mai schimbe ceva anume .
Deci, se poate ... dar in nici un caz, cu cei care se apropie de pensionare si pe care-i schimba numai , clopotul, lopata si "coparseul"... si care " ie multi si votul conteaza " !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5