Balada bistriţeană, în Franţa
Ansamblul folcloric „Balada” a efectuat un turneu de 9 zile la Festivalul Grand Fenetra, care s-a derulat la Toulouse Franţa, cu participarea a 14 formaţii din diferite ţări. Programul a debutat cu un prim popas în Austria, la Klagenfurt, unde s-au vizitat câteva dintre obiectivele turistice. Apoi, turneul a continuat în Italia, ansamblul având parte de câteva zile de vis pe Coasta de Azur, vizitând toate staţiunile, de la San Remo, Monaco, Canes.
Cea de-a 48-a ediţie a festivalului din Toulouse s-a derulat sub sigla Federaţiei Internaţionale de Folclor (IGF). De altfel, deplasarea la acest festival s-a făcut prin intermediul prof. dr. Dorel Cosma, vicepreşedinte la nivel mondial al IGF, cu autocarul Centrului Cultural Municipal.
Spectacolul românilor, care a cuprins atât cântece şi jocuri din Bistriţa-Năsăud, cât şi din întregul Ardeal, a fost bine primit de public, încheindu-se întotdeauna cu aplauze la rampă deschisă. Orchestra a fost condusă de Ştefan Onighi, iar coregrafia a aparţinut maestrului Ioan Simionca. Legătura „Baladei” cu ansamblul Le Poutou de Toulouse, coordonat de Michele Bielle, este de ani de zile, creionând de-a lungul timpului adevărate punţi culturale. Francezii vor fi prezenţi luna aceasta la Bistriţa la Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”. Festivalul din Franţa a fost coordonat de Claude Sarrail, trezorier IGF, cel care a şi transmis salutul Federaţiei.
Citiţi şi:
- Artiştii bistriţeni, buni ambasadori ai României la Castrovillari
- „Balada” şi „Someşana” reprezintă judeţul în Grecia şi Ungaria. Dorel Cosma, preşedintele IGF, va înmâna distincţii la Karditsa
- Preşedintele IGF, Dorel Cosma, şi primarul Becleanului, Nicu Moldovan, prezenţi în Belgrad la Premiile Oscar în folclor
- Preşedintele Dorel Cosma a inaugurat noul sediu IGF, în Italia, cu ocazia Galei Premiilor Oscar în Folclor. Cununa de pe Someş şi Balada au primit titlul de „Ansamblu folcloric emerit”
- Președintele IGF, dr. Dorel Cosma, la Paris, alături de Biroul Executiv
Adaugă comentariu nou