"Balada" bistriţeană a răsunat la Karditsa
Ansamblul Folcloric "Balada" s-a întors din turneul internaţional în care a reprezentat timp de o săptâmână Bistriţa la Karditsa, Tesalia, Grecia, la a 15-a ediţie a Festivalului Folcloric pentru Tineret. Românii au evoluat alături de artişti din Grecia, Cehia, Italia, Slovacia şi Turcia, invitaţia venind de la doamna Meny Papanicolau, cetăţean de onoare a municipiului Bistriţa, cu care Asociaţia Balada are o relaţie culturală ce se întinde pe parcursul a aproape 20 de ani. Artiştii coordonaţi de maestrul coregraf Ioan Simionca au susţinut spectacolele atât în Karditsa, cât şi în localităţile învecinate. Sub bagheta muzicală a lui Alexe Savu, în coregrafia lui Ioan Simionca au fost susţinute suite de dansuri Şieu, Valea Someşului, Oaş şi Codru. La concerte au participat foarte mulţi români aflaţi în vacanţă la greci, care au admirat alături de străini prestaţia dansatorilor bistriţeni, dar şi a interpretei Nicoleta Burduhos. Pe lângă întâlnirile cu oficialităţile locale, nu au lipsi vizitele la obiectivele din Larissa, Paralia Katerini, cel mai înălţător moment fiind participarea la slujba oficiată la Meteora de marea sărbătoare a Sfântului Ioan. În numele Asociaţiei Balada şi a ansamblului, Ioan Simionca mulţumeşte Primăriei Bistriţa pentru sprijinul acordat prin proiectul finanţat de Consiliul Local, precum şi preşedintelui Federaţiei IGF, Dorel Cosma. Anul acesta Balada a mai fost ambassador al românilor în Spania şi Ungaria, urmând începând cu 17 septembrie un turneu în Croaţia şi Turcia.
Citiţi şi:
- Karditsa – Grecia
- „Balada” şi „Someşana” reprezintă judeţul în Grecia şi Ungaria. Dorel Cosma, preşedintele IGF, va înmâna distincţii la Karditsa
- “Green for Inclusion” în Grecia, experiențe Erasmus+ la GENE 1!
- Cununa de pe Someş a dus frumuseţea folclorului românesc în Grecia
- Paralia Katerini- perla staţiunilor Mării Egee
Adaugă comentariu nou