Bărbat de 45 de ani, salvat de pompieri, după patru ore de intervenție. Un mal de pământ s-a surpat

Echipajele de intervenție au acționat timp de patru ore în localitatea Nepos pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani, surprins de un mal de pământ, în timp ce desfășura activități la rețeaua de canalizare din zonă.
La locul solicitării au intervenit 20 de pompieri și cadre medicale, cu 10 mijloace de intervenție, printre care autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare, o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțime, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, aflat în tranzit în momentul producerii evenimentului.
Bărbatul a fost surprins de pământ până la nivelul axilelor, unul dintre membrele inferioare fiind prins între conductele de canalizare și pământ. Pe întreaga durată a intervenției, victima a fost conștientă și cooperantă și a fost permanent monitorizată de echipajele medicale.
Operațiunea de salvare a fost una deosebit de dificilă și s-a desfășurat cu maximă atenție, atât pentru eliberarea victimei în condiții de siguranță, cât și pentru prevenirea unei noi surpări a malului de pământ.
După patru ore de eforturi susținute, pompierii au reușit să extragă bărbatul și să îl predea echipajelor medicale pentru evaluare și acordarea îngrijirilor de specialitate. Victima prezenta o leziune de strivire la nivelul membrului inferior, a transmis ISU BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5