Bărbat din Bistriţa, reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru hărțuirea și amenințarea unie tinere contactate pe internet

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din Bistrița, pe care îl cercetează pentru comiterea infracțiunilor de hărțuire și amenințare.

În urma investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că, începând cu luna mai a acestui an, bărbatul ar fi contactat prin intermediul unor rețele de socializare și telefonic o tânără de 22 de ani, din Bistrița, cerându-i insistent să se întâlnească. Ulterior, întrucât tânăra nu a dat curs solicitărilor lui, bărbatul ar fi început să o urmărească și să o amenințe.

Bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii specializați în investigații criminale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă, se arată în comunicatul IPJ BN. .

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5