Bărbat din Bistriţa, reţinut pentru exploatarea sexuală a unei minore de 13 ani şi a unei tinere de 20 de ani, pe "centura" Bistriţei
Un bărbat care ar fi exploatat sexual o fată de 13 ani și o tânără de 20 de ani, în zona de centură a municipiului Bistrița, a fost reținut, după ce polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Bistrița-Năsăud au descins ieri, la locuința acestuia.
Încă de anul trecut, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud, au investigat activitatea infracțională a unui bărbat, de 36 de ani, din Bistrița, bănuit de trafic de minori.
Cercetările au relevat că bărbatul ar fi recrutat, prin metoda „lover boy”, o fată de 13 ani, pe care ar fi cazat–o și dus-o, timp de 3 luni, pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, pentru a practica prostituția, preluând banii obținuți de minoră de la clienți. De asemenea, bărbatul ar fi determinat o altă tânără, de 20 de ani, să practice prostituția, în aceeași zonă, însușindu-și și de această dată banii obținuți.
Ieri dimineață, a fost efectuată percheziția la locuința acestuia și au fost audiate mai multe persoane. Față de bărbatul în cauză, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus măsura reținerii pentru 24 ore pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor și deținere de droguri de risc (în cursul anului trecut, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița l-au depistat având cannabis asupra lui).
Astăzi, 5 august, urmează să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.
În acțiune au fost angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Bărbat de 36 ani, din Livezile, reţinut pentru trafic de minori, trafic de persoane şi spălarea banilor. Şase victime obligate să se prostitueze în Germania!!
- Bistriţean arestat pentru trafic de minore
- O femeie şi doi bărbaţi, reţinuţi pentru trafic de minori. Ar fi determinat minore să practice prostituţia!
- Bărbat de 31 de ani din Zagra, cercetat pentru pornografie infantilă! A întreţinut relaţii cu o fată de 15 ani, a filmat-o şi a distribuit materialul!
- 3 bărbați reţinuţi pentru exploatarea sexuală a unor fete. Percheziții domiciliare, în Bistrița-Năsăud, București și Vâlcea
Adaugă comentariu nou