Bărbat din Breaza, cercetat pentru braconaj cinegetic! Arma şi muniţia, confiscate de poliţişti
Sâmbără seara, în jurul orei 21.00, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, a fost depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Breaza, bănuit de comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic.
"Bărbatul a fost depistat la limita fondurilor cinegetice Suciuri Groși –județul Maramureș și Negrilești-județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism de teren, pe un drum comunal. Cu ocazia controalelor, în autoturism au fost găsite o armă letală cu destinația vânătoare și 10 cartușe aferente. Acesta nu avea eliberată vreo autorizație pentru desfășurarea de activități de vânătoare", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Arma și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, infracțiune prevăzută de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
Adaugă comentariu nou