Bărbat din Chintenlic, în arest preventiv după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

Comunicat IPJ BN

La data de 1 ianuarie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, din cadrul Poliției orașului Beclean au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
La aceeași dată, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 30 de ani, din Chintenlic ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Beclean prin aceea că nu a păstrat distanța impusă față de soția acestuia și imobilul unde locuiește și totodată i-ar fi adresat acesteia amenințări de natură să provoace o stare de temere.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, fiind totodată dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de bărbatul de 30 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Beclean care au dispus împotriva acestuia măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secție 4 Poliție Rurală Năsăud în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la infracțiunile de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5