Bărbat din Dumitra reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție şi s-ar fi apropiat de locuința concubinei sale din Bistrița

La data de 29 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani din Dumitra, împotriva căruia era emis un ordin de protecție de la începutul lunii iulie 2025, s-ar fi apropiat de locuința concubinei sale din Bistrița.

Cu privire la cele constatate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție. Ulterior, în urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 31 august a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luarea a unei măsuri preventive, fiind dispusă măsura controlului judiciar și portul permanent al unui dispozitiv electronic de supraveghere, pentru o durată de 60 de zile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5