Bărbat din Sebiș, reținut de polițiști, după ce a condus băut și cu permisul suspendat
Mar, 11/03/2026 - 12:46
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus măsura preventivă a reținerii față de un bărbat de 36 de ani, din Sebiș, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control, pe Drumul Județean 154C, în Sebiș, un tractor condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul tractorului prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Totodată, verificările polițiștilor cu privire la bărbat au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 36 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Acesta va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a informat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Bărbat de 55 din Sebiș, arestat preventiv după ce și-a agresat soția
- Tânăr de 22 de ani din Şieuţ, reținut pentru 24 de ore! Prins la volan băut şi fără permis
- Bărbat din Lechința, reținut după ce a condus băut și cu permisul suspendat un autovehicul
- Tânăr din Sebiş, depistat în flagrant delict sub influența alcoolului, la volan!
- Bărbat din Şieuţ, depistat la volan sub influenţa alcoolului

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...























Adaugă comentariu nou