Bărbat din Susenii Bârgăului, depistat băut şi fără permis la volan!

Polițiștii l-au depistat miercuri în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza localității Susenii Bârgăului, pe un bărbat de 49 de ani, din localitate.

„Valoarea indicată de aparatul etilotest cu ocazia testării a fost de aproape 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice care să stabilească cu exactitate alcoolemia. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]