Bârgăuanul Cristian-Iulian Ciobanu, doctor în teologie ortodoxă, hirotonit preot în Insula Afroditei
Educația primită în familie, în care un rol important l-a avut bunica maternă, Măriuța Tămaș, de la Joseni, l-a determinat pe Cristi, nepoțelul său, viitor slujitor al Domnului, ca încă din fragedă pruncie, să cerceteze biserica și să iubească credința creștin ortodoxă a neamului românesc. Tot de atunci, micuțul s-a alăturat grupului de credincioase din sat, printre care s-au numărat: Ioana Sorcean, Ana Bucinaș, Floarea Trif, Reghina Bruj, Maria Bozga, Mărioara Vrâncean, Paraschiva Someșan, Elena Bruj, Raveca Cormoș, Ana Sorcean și altele, denumit de părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, ˮRândunelele Ardealului“, cu care, cum se desprimăvăra, a efectuat pelerinaje la așezămintele de cult monahale din țară, în scop de rugăciune și întremare sufletească. În aceste condiții, la absolvirea învățământului gimnazial, n-a constituit pentru nimeni o surpriză faptul că a optat să-și continue pregătirea în cadrul Seminarului, iar mai apoi a Facultății de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca. Credința a fost cea care l-a ajutat să depășească o serie de încercări de care a avut parte, cea mai grea fiind pierderea intempestivă, în timpul anului II de facultate, a bunului său tată, Vasile Ciobanu, în vârstă de numai 43 ani, fost angajat la S.C. ˮComelf“ S.A. Bistrița, principalul său sprijin și al familiei. Prin sacrificii, muncă asiduuă, unitate și solidaritate familială au reușit atât el cât și sora sa Cristina, aflată la începutul studenției, să depășească acea grea și dificilă situație și să-și finalizeze studiile universitare, ceea ce le-a atras stima și admirația celor din jur. Nu s-a mulțumit cu atât, ci și-a continuat pregătirea pe cont propriu, înscriindu-se la studii doctorale la Universitatea Creștin Ortodoxă Aristotelios din Salonic - Grecia, unde s-a făcut remarcat printr-o conduită și activitate exemplare. După finalizarea studiilor de doctorat și întemeierea, la 01 iunie 2014, a familiei, a fost încadrat și a lucrat în cadrul Editurilor Patriarhiei Române - Departamentul Carte Religioasă. Foștii săi îndrumători greci, nu l-au uitat, iar drept dovadă cu câtăva vreme în urmă i-au făcut o ofertă de nerefuzat, aceasta însemnând un post de preot ortodox la Palaichori, în Insula Afroditei, zeița dragostei și frumuseții din Cipru, ofertă pe care a acceptat-o. Drept urmare, luna trecută, a fost hirotonit diacon, iar cu prilejul recentei sărbători a Intrării în Biserică a Maicii Domnului a fost hirotonit preot. Hirotonirea a fost oficiată de Î.P.S. Isaia, Mitropolit de Tamasu și Orinis, asistat de un sobor de preoți printre care s-a numărat și părintele duhovnic Paise de la Mănăstirea ˮSfântul Ierarh Spiridon“ de la Strâmba, în prezența credincioșilor parohiei și a unui grup de rude și apropiați din țară și străinătate. Aceasta nu poate decât să ne bucure, dar și să ne întristeze în aceeași măsură întrucât Cristi se adaugă sutelor de bistrițeni: profesori universitari, economiști, informaticieni, medici, ingineri și alți specialiști de valoare, care actualmente își desfășoară activitatea în afara fruntariilor țării. Îl felicităm, îi dorim succes și spunem Doamne ajută !, iar după cum îl cunoaștem, avem certitudinea că despre activitatea și viitoarele rezultate ale muncii sale vom mai auzi cu siguranță.
Citiţi şi:
- Părintele Cristian-Iulian Ciobanu din Cipru nu-și uită obârșia și nici pe cei care i-au fost alături
- Micuțul Lucas David Johnson din Marea Britanie încreștinat la credința ortodoxă
- Iustin, darul lui Dumnezeu pentru preotul bistriṭean Cristian Ciobanu din Cipru, de Sărbătoarea Sfinṭilor Trei Ierarhi
- Părintele Ioan Jauca, de la Prundu Bârgăului, a trecut la cele veşnice. Mitropolitul Andrei va oficia slujba de înmormântare
- Părintele Ioan Jauca, vrednic apărător al Credinţei neamului nostru românesc
Adaugă comentariu nou