Bătând la porțile iubirii

,,Unde dragoste nu e, nimic nu e”, iată axioma biblică pe care Virginia Brănescu o așază între coperțile unui volum de versuri pe când bătea ,,La porțile iubirii” (Editura ,,Karuna”, Bistrița, 2014, colecția ,,Lirik”).
Sentimentul unic, neprefăcut, cel care înalță sufletele spre curcubeul împlinirii, este laitmotivul creațiilor scrise de-a lungul anilor de mereu tânăra Virginia Brănescu! Pricepută și în arta penelului, poeta așază cuvintele ca într-un tablou feeric, plin de lumină și bucurie, dar și într-unul elegiac: ,,Trec anii în zbor și focuri stinse/Din când în când mai dau scântei,/Luminile ce-au fost aprinse/S-au stins ca floarea cea de tei!”(,,Tăcere”).
Pentru poetă, taina vieții este iubirea, rememorând clipe trăite în Iașiul tinereților, pierdute în negura timpului ireversibil: ,,Dar unde e vremea aceea/Cu ne-ntinatele-i povești?” (,,Melancolie”). Poeta invocă Timpul ,,(Redă-mi iubirea ce-am pierdut/Și visul minunat!” - ,, Revenire”), accentuând motivul fugit irreparabile tempus, poate prea des sculptat în inima dornică de iubire: ,,Anii s-au dus/Ca topiții fulgi de nea/Și-au dus cu ei/Și tinerețea mea” (,,Romanță”) sau ,,căci vara, iată, a trecut/Și toamna-mi este pe sfârșit/Și harul vieții l-am pierdut/Ți am uitat că ne-am iubit” (,,Toamna”).
Iubirea neîmplinită, erodată de arșița vremii și de fuga secundelor neostoite, o face pe autoare să-și recheme iubitul: ,,Eu nu mai cred azi în povești/Iar tu, iubite, unde ești?” (,,Sub bolți de nea”). Cromatica unui peisaj ,, de jale și tristețe” e cenușie, cerul e ,,spălat de nori și gol”, crengile sunt ,,golașe”, doar inima poetei tânjește încă spre o iubire împlinită: ,,Iar eu te chem, iubire/Hai, vino mai aproape!” (,,Ecou tomnatic”). Crâmpeiul de cer spre care tânjește e tot mai departe și tot mai greu de atins, dar speranța reîntâlnirii înflorește iar: ,,Până vom cerși iubirea/De la cerul albăstrui,/Eu îmi voi topi privirea-n/Apa ochilor verzui!” (,,Cântec pentru nimeni”).
Iubirea e înălțătoare, ea poate face totul posibil: ,,Din cauza ta,/Mi-a înflorit cuvântul!” (,, Te arestez!!!”). trăirile puternice fac viața atât de frumoasă, încât ,,Mă întreb de-ntreaga viață/Fost-a aievea ori n-a fost?” (,,Caleidoscop”).
Virginia Brănescu pare zâna cu un surâs înfloritor și ademenitor, care te prinde în pânza versurilor sale pentru totdeauna. Pentru că ea, indiferent de clipă, încă mai bate la porțile iubirii adevărate.