Virginia Brănescu

Pe poeta Virginia Brănescu nu o interesează aurul, ci doar sufletul omului, dăruind prin fiecare carte predată cititorilor câte ceva din cele două comori valoare – înţelepciunea şi iubirea.

Cu o voce fermecătoare ne invită, cu dragoste, să comunicăm despre viaţa noastră sufletească, citind poeziile din cartea recent apărută, „Rezonanţe acute”.

În cele 88 de pagini, cu 44 de poezii, se simte o întindere, o destindere, o cuprindere şi o aprindere în care deschide porţile sufletului cititorului spre dragostea de cer, pământ, apă, om şi Dumnezeu, găsindu-se permanent într-o utilă conversaţie cu peisajele vrăjite ale naturii.

În vreme ce alţi oameni îşi pierd timpul cu vorbăria şi bârfeala sau cu aventuri nesemnificative, poeta şi pictoriţa Virginia Brănescu îşi petrece timpul alături de erudiţie, intervenind în conştiinţa ei pasiunile nobile spre artă şi şlefuirea slovelor. Acestea îi slujesc omului pentru o luptă împotriva degradării şi amorţirii, în absurde preocupări nesemnificative, lipsite de trăinicie, şubrede şi pieritoare.

Din cartea de faţă izvorăşte iubire de viaţă şi încredere, iar autoarea se dovedeşte a fi o vestală, ce întreţine focul sacru în templul zeiţei, o femeie virtuoasă.

Într-o zi călduroasă din această vară, în foişorul meu „literar”, am depănat idei pline de autenticitate cu însemnări spontane şi fireşti pline de farmec şi prospeţime printre care şi proiectul acestei trainice construcţii „Rezonanţe acute”.

Cu un cuvânt introductiv semnat de Menuţ Maximinian, cu care autoarea parcă se cunoaşte de când lumea, cartea redă omul în integritatea lui, cu suferinţele, nădejdile, luptele, înfrângerile şi biruinţele lui, ce tinde spre o nouă viaţă cu o taină mare – iubirea, secretul vieţii.

Doamna Brănescu, autoarea a 12 volume, omul cu o formaţie intelectuală solidă mânuieşte slovele ca şi ostaşul arma, reuşind să pună în valoare opera şi omul, fiind un viu model ce practică voluntariatul din pasiune şi plăcere, având multiple acorduri de colaborare cu slujitorii cuvântului.

Poeta plânge alături de oameni cu plânsul ei, râde cu râsul ei şi iubeşte tot ce-i frumos, c-aşa-i stă bine omului să respecte tot ce i-au lăsat străbunii ca moştenire, ce au ştiut să-şi facă din luptă un HAR.

Poeziile doamnei Brănescu sunt o carte de vizită cu mărturii, ca un avans de încurajare, dar şi de responsabilitate la graniţa dintre visări şi fapte şi să ne spulberăm într-o luptă dreaptă, respectând legământul: „Nu ştiu unde voi ajunge/ Şi unde-am să poposesc/ Dar bunul simţ mă convinge/ Că mereu am să iubesc”.

Am citit cu căldură şi sensibilitate cartea, admir creaţiile literare ca o variată colecţie de exclamaţii. Autoarea dă impresia tinereţii folosind un limbaj artistic adecvat, cu mijloace noi, cu multe simboluri şi motive, ce ne îndeamnă la meditaţii, la interiorizare, plecând de la vocalele dulci la o cultură vastă.

Să cinstim cartea care ne învaţă să fim buni, generoşi, iubitori de semeni, adăugând ceva naturii şi vieţii.

În pagini pentru

Eternitate

Ţi-am adus din pădure

Filele

Ţi-am creat din culori

Coperţile

Ţi-am scris din iubire