Mircea Popa în avangarda culturii naţionale

Există scriitori pentru care cultura naţională este o formă meditativă de cunoaştere şi manifestare a trecutului şi prezentului poporului român, a istoriei şi a îndeletnicirilor sale spirituale din cele mai vechi timpuri până în prezent. Cunoscutul critic şi istoric literar clujean Mircea Popa face parte din această pleiadă a intelectualilor care ţin aproape de popor şi ca­ută să-i scoată la lumină şi să îmbogăţească cu noi date şi idei cele mai reprezentative fapte de cultură ce s-au manifestat de-a lungul timpurilor şi care au sporit tezaurul de comori ne­preţuite cu care se legitimeză mereu şi mereu în faţa istoriei. Mircea Popa are un impresionant palmares, începând cu teza de doctorat în filo­logie despre activitatea lui Ilarie Chendi, până la doctele tomuri de mai târziu, în fapt exegeze despre Ioan Molnar Piuaru, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Mihai Eminescu, Timotei Cipariu ş.a., care au aureolat scrisul său elevat, inte­ligent şi performant. Mircea Popa se naşte în anul 1939 în comuna Lazuri de Beiuş, judeţul Bihor şi după studii făcute la şcoli de pe melea­guri natale, devine licenţiat al Facultăţii de filolo­gie a Universităţii din Cluj, îndeplinind funcţii de profesor, apoi muzeograf, cercetător la Institutul de Lingvistică şi istorie literară din Cluj, ajun­gând în cele din urmă profesor universitar la Universitatea din Alba Iulia. Nu ne-am propus o prezentare exhaustivă a activităţii unui intelec­tual care ţine sus flacăra reprezentanţilor Şcolii Ardelene, ci doar un sumar discurs introductiv care să ne reamintească de un harnic cerce­tător şi colaborator al unor însemnate proiecte culturale. Despre Mircea Popa au scris conde­ie de prestigiu ale literaturii române, cum sunt Adrian Marino, M. Iorgulescu, Laurenţiu Ulici ş.a. Neobosita lui activitate s-a concretizat mai nou, în scrierea şi publicarea a două cărţi importante, care întregesc profilul său de scormonitor prin arhive şi colecţii de ziare, muzee, muncă tenace ce presupune multă dăruire şi dragoste pentru cultură. Prima, cu conotaţii şi din domeniul muzical, teatral, al picturii murale, jurnalisticii, literaturii, se intitulează „Musis et virtutis” şi a apărut la Editura Casa cărţii de ştiinţă Cluj-Napoca-2020. „Musis et virtutis” este o inscripţie medievală aflată deasupra unei clădiri şcolare din municipiul Cluj-Napoca, fiind de fapt „o deviză de viaţă, un îndemn”, cum spune autorul în solidul argument cu care începe cartea, invitând la o năzuinţă continuă spre afirmare. Această nouă lucrare a criticu­lui şi istoricului literar Mircea Popa se opreşte cu sârg asupra unor oameni aparţinând mai multor epoci ori perioade istorice care au lăsat în urma lor o operă menită a înfrunta veacu­rile. Redăm câteva titluri: „Ion Caian (1629- 1687) şi muzica medievală românească”, „Martin Opitz-un poet al latinităţii românilor”, „Honterus – un mare umanist sas din Tran­silvania,” „Un artist al picturii murale din vea­cul al XVIII-lea: Stan Zugravul din Răşinari”, „Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu - un destin exemplar,”„Veturia Goga- în oraşul muzicii wagneriene, Bayreuth” ş.a. Noutatea cărţii constă în înserarea unor aspecte inedite cu referinţă la diferiţi scriitori, muzicieni, artişti plastici ş.a. Sunt demne de a fi citite în acest sens capitolele „Arghezi şi Brâncuşi”, „Nicolae Steinhardt”, „Teofil Frâncu-un gazetar transil­vănean prieten al lui Eminescu”. Citit cu plă­cere poate fi şi eseul „Mitul voevodal la Teofil Răchiţeanu”, o încercare reuşită de-al fixa pe poetul Munţilor Apuseni în contextul unor mi­turi fondatoare. Sunt aspecte mai puţin cunos­cute care e bine să intre în neuitare. Mircea Popa recuperează destine culturale dându-le o nouă viaţă. A doua carte editată recent este „Presă şi diversitate culturală”- Editura Napoca Star (2024), care cuprinde două mari capitole: „Presă şi diversitate culturală,” şi „Aspec­te ale senzaţionalului gazetăresc”. Bineînţeles autorul îşi începe consideraţiile sale, ca un vechi stătător al ASTREI, cu revista „Transilvania”, publicaţie amiral a cunoscutei mişcări de emancipare spirituală a românilor ardeleni din Imperiu, relevând ideea de rezistenţă şi solidaritate etnică de care era cuprinsă societatea românescă. Revista „Familia” în care a debutat M. Eminescu, este văzută ca o „chintesenţă a unei epoci”, care „întemeiază şi for­tifică o tradiţie”. Se citesc apoi cu interes capitolele „Presa franceză din România,” „Presa germană din Transilvania”, „Imagini ale Marii Uniri în China în 1918”, iar cei de pe aceste plaiuri bistriţene şi năsăudene avem surpriza să aflăm date mai puţin cunoscute despre sol­datul Ion Leonte din Maieru, care ajuns în Siberia alături de alţi camarazi, n-au mai fost lăsaţi să revină în patrie, întemeindu-şi pe pământ străin noi familii. „Aspecte ale senzaţionalului gazetăresc” ilustrează cu talent narativ tablouri sugestive referitoare la imaginea baronului Manfred von Killinger în literatura noastră, Ceauşescu, cel din tinereţe, evreimea şi regele Mihai, Brunea Fox, reporterul descoperitor al talentului Mariei Tănase. Prin responsabili­tatea cu care se apleacă asupra trecutului cultural al poporului nostru, cercetătorul Mircea Popa se-nscrie în rândul celor mai elevate spirite ale culturii noastre.