ELENA M. CÎMPAN. Ziua Mondială a Scriitorilor, 3 martie

      Orice zi e prilej de bucurie, de sărbătorire, de a ține un discurs pe această temă, de a găsi temei de câte o adunare, fie ea și în scris, ca o masă a tăcerii, la care cuvintele se așază și așteaptă să fie invitate în enunț. Încărcate de emoție. Multe dintre zilele ce amintesc de categorii sociale poartă mai ales numele de „internaționale”. Prin denumire, Ziua Scriitorilor iese din rândul celorlalte zile, se abate cu o nuanță, aceea de a fi „mondială”, probabil de la filiera franceză, unde și „globalizarea” e „mondializare”, având în centru termenul „le monde” („lumea”). Dar poate că lumea cuvintelor s-a gândit să îi omagieze pe creatori, pe cei care o fac vizibilă prin texte, și a creat această zi a lor. A cui? A scriitorului care sunt. A scriitorului care ești. Dar cum să încapă într-o zi atâția scriitori? Români, universali, cuprinși într-o listă în mișcare, completabilă, de nimeni știută exact până la capăt și închisă. E lista Demiurgului ce i-a dat scriitorului înzestrarea de „a avea condei”, cu o expresie învechită, folosită pentru talent, pricepere, disponibilitate, inspirație de a scrie pagini, așa cum alții nu reușesc. Uneori, lucrurile se confundă și planul expresiei artistice e redus la o simplă grafie. Când e de scris vreun proces verbal, care nu are nicio legătură cu genurile și speciile literare, se găsesc „binevoitori” care să-l numească pe scriitor a scrie darea de seamă, pe motivul că „știe să scrie”.

     Merită scriitorii o zi a lor? De bună seamă, numai că nu știu câți dintre ei o sărbătoresc, în sensul cel mai firesc posibil. E mai mult decât o zi a profesiei, e un elogiu adus strădaniei de „a isca frumuseți și prețuri noi”. Uniți sub aceleași idealuri, de a scrie cât mai bine și frumos, de a publica, de a avea cititori, de a se opri la poarta literaturii lor cei mai binevoitori critici literari, de a fi propuși la premii, de a intra în istorii literare și în manuale școlare, de a contribui la tendințe, la școli, la inovări de limbaj, la creare de stil, la originalitate, pentru că, înainte de toate, literatura este despre „cum”, despre „ca și cum”, scriitorii de același fel se caută între ei și, câteodată, în cel mai fericit caz, se și (re)găsesc.

     Dar ziua aceasta a scriitorilor este pentru toți scriitorii? Și cei buni și cei mai puțini buni? Și cei debutanți și cei cu experiență? Și cei profesioniști și cei amatori? Toți, în aceeași „oală”? Revistele literare, prin articole de specialitate, atrag atenția din când în când asupra absenței spiritului critic, a criticului de drum lung, a abundenței de evaluări facile din spațiul virtual, unde fiecare se consideră un geniu, numărându-și aprecierile ce vin din partea novicilor, a multor cronici de întâmpinare ce îi fac scriitori din start pe toți contribuabilii la edituri. Grosso-modo, e și ziua lor, a celor ce ies din canon, dintr-o literatură națională, formată, de calitate, cu rigori literare. Și aceștia se bucură și sărbătoresc în egală măsură, dacă nu cumva chiar mai zgomotos, „cu surle și trâmbițe”, pe la vecini, cu postări, cu mesaje, cu citate, cu poze de trimis, sub care semnează protocolar și adaugă „scriitor”.

     Pentru cine e Ziua Mondială a Scriitorilor? Pentru scriitori sau pentru cititorii lor, deveniți mai sensibili în această zi la a-și recunoaște și susține favoriții, preferații. Cum scriitor fără cititor este un non-sens, sfera sărbătoririi acestei zile se extinde și îi cuprinde pe cititori, în măsură a petrece împreună cu autorul și cartea lui, de-acum cartea lor. A cui e cartea? A scriitorului și a cititorului, un tandem al continuității.

     De fapt, Ziua Mondială a Scriitorilor, pe care volens-nolens o sărbătorim, a venit de-a gata, am auzit de ea și nu rămânem insensibili la o astfel de sărbătoare, marcată de fiecare în felul lui. Ea există din anul 1986, la inițiativa „English PEN Club”. Așadar, anul acesta împlinește 40 de ani, rotund. Cât despre Club, acesta a fost înființat în anul 1921, la Londra, „pentru a promova prietenia și sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond”.  În România, există încă din anul 1923, printre inițiatori numărându-se și Liviu Rebreanu. Din 1990, Ana Blandiana a condus PEN România, până în 2004. În prezent, președintă PEN România este Ruxandra Cesereanu. Propunerea unei zile a scriitorilor a avut în vedere un deziderat nobil, acela de recunoaștere a rolului scriitorilor în societate. Prin scriitor, sigla Clubului îl vizează pe cel de Poezie, de Eseu și de Nuvelă. Criticii literari, editorii și jurnaliștii apar și ei menționați, ca făcând parte din clubul select instituit pentru „păstrarea culturii și promovarea păcii.” După cum se observă, PEN își selectează membrii, pe baza unor trăsături, criterii, ce veghează asupra societății, cu implicare în mersul pașnic al lumii. Să fie Ziua Mondială a Scriitorilor doar pentru cei din PEN Club?!...

      Scriitorii sunt diferiți, de aceea este greu să existe o zi a lor. Mulți dintre ei nu-și sărbătoresc nici propriile zile de naștere, privindu-le ca momente de meditație, prilejuri de a scrie alte rânduri. Dar o zi numai a lor este în măsură să arate unitate de idei, de idealuri, de armonie și prietenie, dincolo de orice orgoliu. „Pe cât se poate omenește prevedea...”