Călătorie în lumea valorilor: Proiectul eTwinning „Words of Life”

Grădinina eTwinning la Coşbuc cu seminţe din 4 ţări

Școala Gimnazială „George Coșbuc” din localitatea Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, a îmbrăcat haine europene în acest an școlar prin intermediul proiectului internațional eTwinning intitulat „Words of Life” (Cuvintele Vieții). Într-o lume tot mai digitalizată și aflată în continuă mișcare, elevii noștri, alături de parteneri din Italia, Franța și Turcia, au pornit într-o aventură a cunoașterii, redescoperind puterea cuvintelor care zidesc suflete.
Proiectul a avut ca obiectiv principal promovarea unor valori universale esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor: bunătatea, respectul, diversitatea, recunoștința și curajul de a visa.Pe parcursul proiectului, ecranul calculatorului nu a mai fost o barieră, ci o fereastră deschisă spre lume. Întâlnirile online lunare cu partenerii din celelalte trei țări au fost momente de intensă emoție și bucurie. Copiii au avut ocazia unică de a experimenta diversitatea culturală
Valorile au fost transpuse în povești cu tâlc, prin intermediul cărora elevii au înțeles mai bine importanța respectului și a bunătății.Dincolo de limba engleză (limba oficială de comunicare), elevii au învățat cuvinte-cheie în limbile partenerilor, exersându-și pronunția în italiană, franceză și turcă.Jocurile interactive, create și jucate împreună în spațiul virtual, au demonstrat că zâmbetele și spiritul de echipă nu au nevoie de traducere.„Words of Life” nu s-a rezumat doar la activități digitale, ci a avut o puternică componentă practică și ecologică. Creativitatea elevilor a prins viață prin realizarea de jucării ecologice, transformând materiale reciclabile în obiecte cu poveste și insuflându-le celor mici respectul pentru natură.Poate cel mai verde și frumos moment al proiectului a fost schimbul internațional de semințe. Partenerii din România, Italia, Franța și Turcia și-au trimis prin poștă semințe specifice zonelor lor. Elevii au plantat aceste semințe, dând viață unei adevărate „Grădinini eTwinning”. Această grădină a devenit simbolul viu al colaborării noastre: pe măsură ce plantele cresc, cresc și prieteniile dintre copii.
Proiectul ne-a oferit timp de calitate, un spațiu al cunoașterii și al prieteniei petrecut împreună. Am învățat unii de la alții și am demonstrat că valorile curate pot uni copii din colțuri diferite ale Europei.Prin proiectul „Words of Life”, Școala Gimnazială „George Coșbuc” își reafirmă dorința de a oferi elevilor o educație deschisă către valorile europene, unde învățarea se face prin joc, colaborare și, mai ales, prin conexiune umană autentică.
Prof .consilier școlar-coordonator de proiect: Coruțiu Emilia-Cristina
Director prof.Cira Ștefan -Marian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5