SUFLET DE POET/ Cenaclul literar-artistic din Ungheni, Republica Moldova

Cenaclul literar-artistic din Ungheni, Republica Moldova

În vremuri în care graba pare să fi devenit măsura tuturor lucrurilor, iar rădăcinile sunt adesea uitate în favoarea clipei trecătoare, există oameni care aleg să păstreze vie memoria locurilor și a neamului prin puterea cuvântului. Un astfel de loc al rezistenței spirituale am descoperit la Ungheni, în Republica Moldova, sub numele simplu și emoționant de „Suflet de Poet”.

Întâlnirea cu profesoara Rodica Toma mi-a dezvăluit nu doar existența unui cenaclu literar, ci a unei adevărate comunități de suflet. Aici, poezia nu este un exercițiu de virtuozitate literară și nici o simplă încercare de afirmare personală. Ea devine un mod de a păstra ceea ce timpul încearcă uneori să șteargă: limba, tradiția, credința, satul, familia și memoria colectivă.

Nu întâmplător, în jurul Rodicăi Toma s-au adunat oameni de profesii dintre cele mai diverse. Profesori, medici, preoți, artiști, funcționari și învățători au descoperit în poezie un spațiu comun al sensibilității. Ceea ce îi unește nu este neapărat ambiția literară, ci dragostea pentru locul în care trăiesc și pentru valorile pe care le-au moștenit.

Primul rod al acestei întâlniri a sufletelor este volumul „Ungheni – Leagănul fericirii”, apărut la Editura PIM din Iași, sub coordonarea Rodicăi Toma, a Nicoletei Rotaru și a lui Andrei Putunică, cu o inspirată copertă realizată de Sergiu Cotruță. Cartea poate fi citită ca o declarație de dragoste adresată orașului de pe malul Prutului. Fiecare autor încearcă să surprindă o fațetă a identității locale, iar acrostihurile dedicate numelui Ungheni devin simbolic pietre de temelie ale unei construcții afective.

În această adevărată familie spirituală se regăsesc voci distincte, fiecare aducând propria sensibilitate și propriul univers liric. Alături de Rodica Toma, regăsim creațiile semnate de Tatiana Cimbriciuc, Viorica Sau, Tatiana Ceretean, Natalia Mocan, Nicoleta Rotaru, Natalia Călin, Constantin Alcaz, Nicolae Boian, Eugenia Frunză, Mariana Sacultanu, Aliona Leșanu, Dumitru Groza și Ludmila Petrache. Împreună, acești autori alcătuiesc un cor poetic în care se aud ecourile Prutului, ale satului românesc, ale credinței și ale dorului, transformând experiențele individuale într-o mărturie colectivă despre identitate și apartenență.

Dincolo de diferențele de stil și experiență literară, autorii antologiei au un numitor comun: credința că poezia poate salva ceva din frumusețea lumii. În versurile lor revin mereu Prutul, casa părintească, limba română, iubirea, credința și dorul. Sunt teme vechi cât literatura însăși, dar care aici capătă autenticitatea unei mărturisiri directe și emoționante.

Al doilea volum, „Zestrea Neamului”, reprezintă un pas înainte în evoluția cenaclului. Dacă în prima antologie centrul de greutate era orașul Ungheni, acum perspectiva se lărgește către întregul spațiu spiritual românesc. Poeții nu mai vorbesc doar despre un loc anume, ci despre patrimoniul nevăzut al unui popor: tradițiile, sărbătorile, costumul popular, credința și limba care au supraviețuit generațiilor.

Este semnificativ faptul că autorii apar în medalioanele biografice purtând ia românească. Gestul depășește dimensiunea estetică și devine o afirmație identitară. Într-o epocă a uniformizării culturale, ia nu este doar o piesă vestimentară, ci un simbol al continuității și al apartenenței.

„Zestrea Neamului” aduce alături de autorii deja consacrați în cadrul cenaclului și alte nume care întregesc această construcție literară: Stela Dediu, Maria Grigorovici, Mihai Racoviță, Aliona Vulpe-Gribencea, Viorica Mazurie, Adina Ioana Fuga, Maria Murariu, Elena Sîrghe, Maria Loghin, Dumitru Budac, Liliana Starciuc și Siuzanna Bucica. Împreună cu Rodica Toma, Viorica Sau, Natalia Mocan, Tatiana Cimbriciuc, Constantin Alcaz, Tatiana Ceretean, Aliona Leșanu și Natalia Călin, aceștia alcătuiesc o amplă frescă lirică a Moldovei de astăzi, în care tradiția, familia și credința continuă să reprezinte repere fundamentale ale existenței.

În centrul acestei mișcări culturale se află Rodica Toma, autoare care transformă experiența personală într-un dialog permanent cu lumea satului. Volumul său, „Mi-o lăsat mămuca zestre”, poate fi privit ca o recuperare poetică a universului tradițional. Cele 96 de poeme ale cărții alcătuiesc un adevărat muzeu sufletesc al satului românesc. Casa părintească, leagănul copilăriei, caierul cu lână, războiul de țesut, opincile, sărbătorile și datinile devin repere ale unei geografii afective pe care modernitatea nu a reușit să o destrame.

Citind aceste volume, înțelegem că adevărata zestre nu este una materială. Ea este alcătuită din cuvinte, amintiri, gesturi și valori transmise din generație în generație. Tocmai această comoară încearcă să o păstreze și să o transmită Cenaclul „Suflet de Poet”.

În fond, ceea ce realizează acești autori din Ungheni depășește granițele literaturii. Ei construiesc punți între trecut și prezent, între sat și oraș, între cele două maluri ale Prutului. Prin versurile lor, memoria devine vie, tradiția capătă glas, iar identitatea românească își găsește o expresie firească și sinceră.

„Suflet de Poet” nu este doar numele unui cenaclu literar. Este numele unei comunități de creatori care au înțeles că poezia poate fi o formă de iubire pentru neam, pentru limbă și pentru locurile natale. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, asemenea inițiative culturale devin adevărate acte de conservare spirituală și de afirmare a valorilor care definesc sufletul românesc de pe ambele maluri ale Prutului.

Dorel Cosma