Olimpiu NUȘFELEAN: Întoarcere cu cîntec din Dubai

În Dubai, acest rai financiar și turistic, nu-i prea greu să ajungi, dacă ai buzunarele pline, asigurate astfel fie prin practici cinstite, fie prin altele, suspecte. E mai greu să te întorci de acolo, cum s-a văzut în aceste zile, o întoarcere ce relevă, ca o hîrtie de turnesol, relațiile social-politice și economice din lumea de azi. Drumul spre Dubai – și spre alte locuri pe care le-am putea numi „exotice” – se petrece oarecum pe neve, dar venirea de acolo se face cu cîntec.

            În Dubai poți ajunge și dacă ai mai puțini bani, dar ești animat de un interes educațional, printr-o excursie „altfel”, cum s-a întîmplat cu grupurile de elevi care au dat atît de furcă oficialilor noștri ca să le aducă înapoi din zona de conflict. Războiul e nedrept, mai ales pentru „partea atacată”, dar e și mai crud pentru cei nevinovați, iubitori de viață pașnică. Asta însă e de cînd lumea. Războiul scoate în lumină multe aspecte urîte care, altfel, se petrec în ascuns, într-un ascuns ignorant. Printr-un fel de întîmplări colaterale, nu neapărat sub acțiunea directă a bombelor, sînt dezvăluite alte și alte aspecte ce urîțesc chipul lumii.

            După izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, Ministerul de Externe a trebuit să facă față aducerii grupurilor de elevi din Vrancea, Neamț și Suceava, blocate în Dubai, obținînd sprijin pentru cursa aviatică de evacuare prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Elevii au fost incluși pe o listă de prioritate, ca grupuri de minori fără părinți, fiind însoțiți de niște doamne profesoare. Era vorba de elevi din clasele V–XII. Întrebarea retorică ar fi: ce caută copii din clasele mici – nu foarte mici – în Dubai? Cu ce se aleg ei dintr-o asemenea excursie? Relaxare, cumpărături, uimiri în fața construcțiilor-girafă, spre vîrful cărora nu cred că gîtul îți permite să ridici privirea? Adică atît de sus. Da, ei au dreptul să ajungă în imperiul finanțelor și turismului, părinții își pot permite să suporte costurile și le pot asigura o asemenea deplasare. Libertatea de decizie și mișcare a individului e garantată. Dar, chiar, ce învață dintr-o asemenea experiență niște copii? Și apoi, mergînd mai departe cu presupunerile și aserțiunile, ne putem întreba de unde bani la îndemînă într-o societate în care veniturile părinților și bunicilor scad constant? Înaintăm, cu toții, într-o societate în care diferențele sociale se cască tot mai mult pe canavaua subțierii sau dispariției echităților, a spiritului etic.

            Pe canavaua unor asemenea inechități apare cazul fiicei lui Viorel Ponta, obstrucționată, se pare politic, oricum am privi lucrurile, în intenția de a se întoarce și ea în țară cu grupurile de tineri. Desigur, ea are dreptul – ca orice copil, adolescent sau persoană matură – la salvare din fața primejdiei, chiar prin orice mijloce, dacă acestea sînt folosite cinstit. Cu ocazia asta am aflat însă, în plus, că Viorel Ponta are o „casă” în Istambul, alta în Dubai. Fiica nu era o simplă excursionistă, stătea, probabil, de mai multe zile acolo, avea unde locui, la o adică. Nu o acuzăm, dar era, totuși, un fel de privilegiată. De fapt ce căuta în Dubai? S-au dat oarecum niște explicații, care pot fi plauzibile. Se pregătește ea oare pentru a-și împlini un ideal de viață în raiul tuturor posibilităților? E posibil să se fi dus singură în străinătate, se descurca. Atunci de ce atîta tam-tam public legat prezența și mai ales de „salvarea” ei? Dacă i-a fost refuzat un loc salvator din prudențe politice, oricare ar fi fost acestea, atunci gafa politică a Externelor e mare! Ezitările în a da răspunsuri clare la întrebările ziariștilor arătau că șefa Externelor e cu musca pe căciulă. Tergiversările și mișcările (politice) se produc într-o scăldătoare publică ce miroase urît. Asemenea evenimente, legate de îmbogățiri pe ascuns, privilegii neașteptate, mașinațiuni politice nu fac decît să sporească suspiciunea publică și să hrănească neîncrederea oamenilor în cei care îi conduc. Sub vălul realității confuze ronțăie harnică minciuna și prefăcătoria - acesta e principala constatare pe care o rețin/ trăiesc oamenii urmărind întîmplările care le biciuie umorile.

            Cireașa de pe tort ne-o oferă însă consulul român din Dubai, sau de/ pe unde o fi, Viorel Riceard Badea, care le-a transmis unor copii din Vrancea, excursioniști blocați în hubul regional și internațional de comerț, turism și lux, la începutul lunii martie, un mesaj șocant, îndemnîndu-i „să se bucure că au avut șansa să fie lângă război". De ce să se bucure? Consulul îi ajută să se dumirească, beneficiari ei fiind, din școală, ai educației în spiritul gîndirii critice: „Să fie clar. Deci, nu aveți a vă teme de absolut nimic. Bucurați-vă că sînteți aici. Bucurați-vă că sînteți împreună. Însă cel mai mare câștig e să vă întoarceți cu niște amintiri plăcute, gândindu-vă că ați avut șansa să fiți aproape de un război într-o zonă foarte importantă a lumii. Dar un război care nu vă privește pe voi, nu mă privește pe mine. Jocul este la alt nivel. Vreau să fiți calmi și să nu vă umble prin cap tot felul de fluturi de pe TikTok". E o punere în temă cît se poate de gravă. Copiii nu trebuie să ia aminte la atrocitățile războiului, nu-i treaba lor. Ei trebuie să rămînă calmi și cît se poate de indiferenți. Indiferenți la ce se întîmplă în lumea condusă de alții. Să fie bucuroși că au asistat, gratis, la „spectacolul” unui război în desfășurare sub ochii lor. Spectacol atroce trebuie să-i lase rece, cu sufletul neimpresionat de grozăvii punitive, de dificultăți, chiar de primejdiile generate de întoarcerea acasă. Războiul trebuie să le lase amintiri plăcute. Să se bucure că au fost în excursie la… război. În curtea Războiului. Curată lecție de cinism și mutilare a sufletelor inocente! Ce motivații de viață li s-au oferit de către oficial, li s-a spus că războiul e rău, că nu e de dorit? Nu.

            Războiul e rău. Te îngrozești cînd vezi că anumiți „războinici” fac cultul sîngelui, al răzbunării, al tăierii capetelor fără milă. Da, trebuie în anumite momente istorice să fim fermi și „tăioși”, eficienți în eradicarea răului profund, dar cum să duci copiii la război ca la un spectacol și cum, cu ce învățăminte, te întorci cu ei acasă de la un asemenea spectacol? Nu știu ce calități o fi avînd consulul pomenit mai sus, pe ce criterii a fost numit în post, e treaba diplomației, dar e trist cînd face educație un neavenit. Și cînd te gîndești cu ce priviri glumețe se uită spre conflictul în care, la rigoare, e prins și el!