Cornel Cotuțiu: O ipostază de cititor

De fapt, vreau să mă refer la un anume fel de a face lectura unei cărți proaspete. Imboldul unui asemenea stil de lectură s-a închegat de-a lungul zecilor de ani de a da consistență posturii și nevoii de cuvânt scris - al meu și al altora.

Am în vedere mai cu seamă pagina epică.

Ei bine, majoritatea acestor tipărituri e precedată de o prefață, „un cuvânt înainte”. Sau se găsesc opinii ori informații biobibliografice, unele rezumate pe coperta finală.

A început să îmi placă ineditul: e vorba de o prospețime a lecturii. Abia după ce închei lectura caut certitudini în paginile preambul sau pe coperta a IV-a. Așa se înlătură eventuale nedumeriri, sau mi se confirmă o anume îndreptățire a tensiunii narative.

Am ținut să alcătuiesc acest preambul la prezentarea unei cărți surprinzătoare, prin problematică și alcătuire editorială: Luan Starova „Cărțile tatălui meu”. E edificator să transcriu titlul unui capitol; sau remarca: „Tata s-a liniștit în cele din urmă, dar a devenit profund ancorat în convingerea că biblioteca lui a rămas în cele din urmă singura și ultima sa patrie”.

Această opinie susține imaginea de pe coperta I.

O limpezire retroactivă s-a săvârșit la coperta finală a volumului:

„Luan Starova, scriitor bilingv (opera este scrisă în macedoneană și albaneză), cunoscut publicului român prin volumul „Vremea caprelor”, oferă în această carte o tulburătoare cronică a exilului și a memoriei.

(...) Tatăl – personaj central al sagăi – este martorul tragic al prăbușirii a trei imperii: otoman, nazist și stalinist. Pierzând totul, salvează doar cărțile. Iar acestea, la rândul lor, îl salvează pe el.

„Cărțile tatălui meu” este epopeea unei biblioteci în care fiecare volum poartă o poveste, iar fiecare raft devine un capitol din istoria unei familii alungate de istorie.

În acest roman, Starova oferă o meditație profundă despre memorie, identitate și supraviețuire prin cultură – într-o voce care rezonează cu operele lui Panait Istrati și Nikos Kazantzakis.

Luan Starova, în calitatea sa de academician, eseist, cercetător, jurnalist, romancier, traducător și diplomat, se afirmă ca una dintre figurile majore ale literaturii albaneze postbelice. Bilingvismul operei sale devine un spațiu de dialog intercultural între poporul albanez și cel macedonean, reflectând aspirația către reconciliere și înțelegere mutuală. Prin întreaga sa creație, autorul construiește un discurs literar în care istoria, memoria și umanitatea se împletesc într-o armonie subtilă și durabilă.

Dr. Luan TOPCIU”

Tot aici e nevoie să fac referire la tehnoredactare și aspecte editoriale (de o semnificație neașteptată) pentru acest roman.

Cartea a apărut mai întâi în versiune engleză, de către Cătălina Frâncu, în „Colecția proză”, la Editura Asdreni, la Craiova, 2025. Aici se află și sediul Asociației „Liga Albanezilor din România” cu sprijinul Guvernului României.

Deopotrivă, trebuie remarcată grija revistei „Drita. Lumina” a acestei Asociații, în colegiul redacționar al acesteia făcând parte Renata Melonashi (redactor-șef) și Corina Petria (secretar de redacție).

Cornel Cotuțiu