LUPTA din 1908. Prundu Bârgăului – Teatrul în Ardeal (Șoimuș)

            Din periodicul „Lupta” (an. II, nr. 15, din 19 ianuarie/1 februarie 1908), ce apărea la Budapesta, aflăm de la rubrica „Știrile zilei” că „Ministrul Apponyi a trimis un ordin administrației fondurilor grănițerești ca școala fundațională din Borgo Prund să se desființeze cu finea anului școlar”, fără a se comunica motivele. „Inteligența română și o mulțime de popor fruntaș grănițeresc au ținut în Borgo Prund o conferință și au decis să protesteze la toate autoritățile competente, până chiar și la Maj. Sa”.

*

            În nr. 37 al aceluiași periodic (an. II, din 16/29 februarie 1908), Zaharia Bârsan publică articolul „Mișcarea teatrală în Ardeal”, din care aflăm că „Pe la 1870 și 71, marii apostoli ai teatrului românesc, Millo și Pascali, treceau cu trupele lor munții și cu înalta învoire a ministrului de la Budapesta propovăduiau limba românească”. După turneul lui Pascali, „o ceată de studenți din Cluj, vrăjiți de talentul marelui actor, s’a adunat lui Alexandrescu și a soției sale, Alexandrina, […] și a pornit să dea reprezentații în diferite centre românești”. „Mai târziu, scrie Z. B., Gr. Manolescu a mai făcut un turneu prin Ardeal”. O altă trupă de „actori asociați dela Craiova a umblat prin părțile bănățene”. Trupa bănățeanului Petculescu „a umblat din oraș în oraș, din sat în sat”. „Luarea Griviței interpretată de acest actor făcuse „mari furori pe atunci”. „Se zice, povestește Z. B., că în timpul piesei, un turc se apropie pe furiș să-l lovească pe un român în cap cu patul puștii. Un țăran, din sală, care lua parte cu tot sufletul la ceea ce se petrecea pe scenă, când văzu că turcul are de gând serios! și îi gata să dea, isbucni într-un strigăt din adâncul pieptului: - Grijă măi, că te toacă-n cap!... […] Dascălii și preoții reîntorși dela școli din orașe și alți oameni mai ridicați conduceau representațiile, hrănind publicul cu literatura dramatică la modă, cu piese românești și localizări din alte limbi […] Societatea pentru crearea unui fond de teatru român a început de la 1898 să scoată în fiecare an un Anuar în care să se facă dări de seamă între altele și despre numărul representațiilor, despre piesele jucate, în două cuvinte, despre mișcarea teatrală. […] Repertoriul rămânea cam acelaș: câteva comedii de valoare locală de I. Vulcan, apoi Alecsandri, Negruzzi, Speranța, V. A. Urechia, Millo, M. Bogdan, Th. Alecsi, A. Țintariu, A. Popp; localizări după Kotzebue și altele. Ici și colo se vedeau și representații mai ridicate: Conul Leonida, Noaptea furtunoasă și chiar Năpasta uneori. Apoi Doctorul fără voie, Hoții de Schiller și chiar actul al treilea din Iuliu Caesar al lui Shakespeare (cu studenții dela Năsăud, s. n.)”. Însuși Zaharia Bârsan arată că a făcut trei turnee cu câțiva colegi, când „s’au jucat peste 150 de representațiuni cu comedii sau drame românești și străine. S’au jucat: Năpasta, La Turnu Măgurele, Cârlanii, Marioara, Fântâna Blanduziei, Ovidiu, Necinstiții, Papa Lebonard, Don Piedro Carusso, Jean-Marie, Steaua, Lăutarul din Cremona”. În continuare, Z. B. se referă la personalitatea celui care a fost Ioan Baciu din Șoimuș. „În comitatul Bistriței, în satul de 300 de suflete, Șoimuș, e popă Ioan Baciu” scrie autorul, și continuă, „în vremurile vechi a fost actor, pe când era student la Cluj”, a jucat în trupa lui Alexandrescu, dar și cu Petculescu. „I-a rămas în suflet focul dragostei de artă”. În 1908, avea sub conducerea sa 16 diletanți (amatori), „8 feciori și 8 fete”. Avea „scenă mobilă și zece decoruri: sală de cavaler?!, oraș, odae țărănească, sat, pădure, parc, închisoare, cameră, ținut muntos. Mai avea o cutie cu peruci, comandate de la Berlin, și suliți și săbii și ceva costume istorice țărănești”. […] Avea „o organizație completă: director, președinte, secretar, casier, comitet executiv, regisor, garderobier, măestru de teatru, requisitor și sufler. Cu repertoriul acesta, Ioan Baciu muncește de ani de zile. […] Pe viitor va face unele excursiuni cu trupa lui prin comunele vecine, unde va fi invitat cu ocazia petrecerilor de vară, a prasnicelor poporale și a altor conveniri românești”.

                                                                                      Icu Crăciun