"Apostolii” școlii, ziditorii de bunătate și înțelepciune

            Profesiunea de învățător, respectiv de profesor este foarte veche și are cele mai sensibile conotații sufletești. Sinonimul cuvântului învățător este „dascăl ”, dar folosit în anumite contexte, el cuprinde toate categoriile acestei îndeletniciri. Prin derivare s-a format o întreagă familie lexicală : dăscălaș, dăscălesc, dăscălește, dăscăliță, dăscălime, dăscălicesc, dăscălie,  a dăscăli etc.

            Deși astăzi este tot mai rar întâlnit în vorbirea curentă,  scriitorii l-au cultivat mult de-a lungul vremii, realizând prin operele lor portrete inegalabile ale ,,încălzitorului de suflete ”. Astfel, Mihai Eminescu, în „Scrisoarea I”, îl identifică cu cărturarul plin de înțelepciune: „Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate,/ Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. (…) Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic,/ Universul fără margini e în degetul lui mic.” Ioan Slavici descrie în persoana dascălului Clăiță din nuvela „Budulea Taichii” acel simpatic învățător de țară care descoperă potențialul unuia dintre elevii săi și vrea să-l aibă urmaș la catedră. Poetul Octavian Goga, creează cele mai sensibile portrete de acest gen. De data aceasta dascălul, cu dubla funcție în școală și în biserică, este învăluit în aura sfințeniei, fiind considerat un păstrător al valorilor naționale: „Azi ca un sfânt dintr-o icoană veche/Blând îmi răsai cu fața ta blajină. (…)/ Cu tine-aduci atâtea nestemate/ Din îngropatul vremilor tezaur.(…)”, iar imaginea dăscăliței apare ca una dintre ființele gingașe de la țară : ,,Copil blajin, cuminte prea devreme,/Sfielnică, bălaie dăscăliță ”.

             În povestirea cu același titlu  a lui Mihail Sadoveanu, Domnu Trandafir este prezentat ca dascăl cu o vocație remarcabilă : ,,… Ne da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi curăţenia unui apostol ”. Dragostea și atașamentul său față de copii îi atrag dragostea și respectul lor. Rămâne memorabilă scena în care, la zvonul că domnul Trandafir va fi mutat la altă școală, elevii se arată dispuși să meargă unde va fi trimis el. Aron Pumnul este un personaj cu o istorie dramatică, izgonit de urmările Revoluției de la 1848 din Ardeal și ajuns profesor de limba romană la Liceul German din Cernăuți, îl va îndruma pe Eminescu spre studiul aprofundat al literaturii. La moartea  mentorului său, îi va dedica elegia La mormântul lui Aron Pumnul. Cezar Petrescu a publicat în 1933 un roman prin care a elogiat viața învățătorului său Apostol. Acesta l-a încurajat să scrie de îndată ce a aflat despre talentul elevului. Romanul urmărește viața plină de trudă a învățătorului care lupta să le ofere elevilor condiții mai bune pentru învățătură.

           La vremea lui, Ion Creangă făcea recomandări dascălilor, valabile și în zilele noastre : ,, Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici . Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat ! ”

            Desigur că mai există și alte exemple,  iar memoriile mai păstrează între filele lor evocări ale unor învățători rămași ca model în activitatea didactică. Dar literatura română a înregistrat și exemple negative prin care  sunt conturate defectele unor ,,nechemați ” să profeseze într-o asemenea meserie. Sunt cunoscute lecturile ,,Domnul Vucea” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, ,,Un pedagog de școală nouă” de I.L.Caragiale, ,,Cum am învățat românește” de Costache Negruzzi și altele. Personajele descrise, n-au putut să umbrească însă  nobila misiune a dascălului  adevărat.

           După anii 2000, legislația din România a introdus noi cerințe de pregătire în acest domeniu, care a determinat și o schimbare în definirea omului de la catedră : cuvântul învățător a fost  înlocuit cu cel de  „profesor pentru învățământul primar”, iar în grădinițe termenul „educatoare” a devenit „profesor pentru învățământul preșcolar”.. Dar copiii, tot cu ,,doamna învățătoare ” sau ,, doamna educatoare ” se adresează, pentru că acesta este cuvântul cel mai apropiat de sufletul lor și în care se regăsesc ,,ziditorii de bunătate și înțelepciune ”. La mulți ani, tuturor cadrelor didactice!

Mircea Daroși