La mulți ani, tuturor dascălilor din Bistrița-Năsăud, ziditori de bunătate și înțelepciune!

Mulți s-au obișnuit să asocieze școala cu numele învățătoarei sau a profesorului, așa cum au făcut-o Eminescu și Creangă, Sadoveanu sau Coșbuc și mulți alții, pentru care imaginea  acestor ființe a devenit o icoană de suflet pusă pe altarul recunoștinței.

         El sau Ea, învățător sau profesor, amândoi truditori tăcuți și frământați de problemele vieții, răspândiți până în cele mai îndepărtate cătune uitate de lume, își învață răbdători școlarii să descopere frumusețile limbii noastre, să deslușească adevărurile lumii care-i înconjoară, să deosebească binele de rău, să fie drepți și cinstiți, dar mai ales să devină oameni adevărați. În lumea tradițională, ei au primit și numele de ,,dascăli ”, asemenea apostolilor, care l-au avut model pe cel dintâi pedagog al lumii, pe Iisus Hristos. În poezia ,,Dăscălița ”, Octavian Goga reliefează chipul drag al unei învățătoare cu un destin nefericit : ,,Când tremurându-și jalea și sfiala,/ Un cânt pribeag îmbrățișează firea,/Și-un trandafir crescut în umbră moare//Și soare nu-i să-i plângă risipirea,/Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,/ A vremii noastre dreaptă muceniță,/Copil blajin, cuminte prea devreme,/ Sfielnică, bălaie dăscăliță ”. Pe un ton muzical, cum nu se poate mai frumos, creatorul anonim își exprimă sentimentul de respect și aleasă prețuire față de cea care a fost, este și va rămâne în memoria colectivă mama iubitoare și dătătoare de bunătate și înțelepciune: ,,Dăscăliță, dăscăliță,/Ne-ai chemat de pe uliță/Și ne-ai dat la fiecare/Aur și mărgăritare,/Dăscălița mea !/ Pentru că ne-ai dat lumină/Fie-ți viața o grădină !/Pentru că ne-ai învățat/Fie-ți viața drum curat !/Dăscălița mea !             

           El, dascălul albit de gânduri și de atâta răbdare devenită proverbială, iertător dar și aspru ca un adevărat părinte, cu sufletul mereu tânăr ca și sufletul celor care-l înconjoară, pune temelia unui nou viitor, clădește o nouă morală, dă copiilor un spațiu real de creștere și formare. ,,Domnu Trandafir ” rămâne mereu un personaj de reală aducere aminte și model pentru generațiile actuale : ,,El ne-a învățat multe, spune Mihail Sadoveanu…care au rămas în fundul sufletului ca semințe bune, ce au înflorit bogat mai târziu… Și ne da această învățătură nu pentru că trebuia și pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el, și pentru că în acel suflet era ceva din credința și curățenia unui apostol ”. Cu aceeași putere și semnificație vor rămâne ca un crez profesional și cuvintele marelui dascăl, Vasile  Pârvan : ,,Să arzi cu tot sufletul tău... pentru cei care-i crești, chiar de-o fi să o faci cu tot sângele vieții tale pe care numai o dată o ai’’.

           Într-o lume tot mai grăbită și însingurată, în care valorile sunt foarte des răsturnate, în care se contestă și se demitizează totul, e o bucurie să poți crea momente de fericire și de satisfacție pentru cei care și-au dus existența în fața tablei de scris, în fața ochilor ațintiți, gata să soarbă lumina înțelepciunii omului de la catedră. Căci ce poate fi școala decât un izvor nesecat de lumină și simbolul celor mai importante deveniri ale omului

           Spre Ei, spre acei ,,încălzitori de suflete’’ se îndreaptă acum gândurile mele și mă adresez oamenilor de la catedră  cu un călduros "La mulți ani!" cu prilejul Zilei Mondiale a Educației  ” și îndemnul să fie dascăli adevărați, să fie demni de numele ce-l poartă, să fie cartea fără foi pe care o citesc școlarii, să fie farul ce luminează drumul în noaptea ignoranței și neștiinței, să fie ghidul ce călăuzește pașii pe tărâmuri necunoscute. Și dacă toate astea fi-vor împlinite, cu siguranță vor merita măcar o picătură de recunoștință și cel mai cald mulțumesc rostit de glasuri de copii.