ATUNCI CÂND TE REÎNTORCI ACASĂ. POATE FI SALVATĂ O ȘCOALĂ PRIN CULTURĂ?

În urmă cu o jumătate de veac, poetul și prietenul Virgil Rațiu, cu care ne împărțeam atunci rația de poezie și de viață, își publica volumul de versuri „Atunci când te reîntorci acasă”. Iată un laitmotiv asupra căruia am stăruit adesea, în preocuparea mea de a mă reîntoarce acasă, dacă nu în timpul vieții, atunci măcar în timpul morții.
Dar, până una alta, pentru că nimeni nu știe ceasul, ziua, anul, m-am gândit să mă reîntorc altfel acasă, într-un exercițiu care să-mi facă mai ușoară întoarcerea finală.
De ceva ani, satul meu natal, Chintelnic, din județul Bistrița-Năsăud, a rămas cu școala goală. Aceasta a fost desființată în 2011, când mai funționau doar clasele I-IV, de Ministerul Educației. S-a întâmplat și aici fenomenul care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți – satele s-au depopulat, au îmbătrânit, copiii s-au rărit, iar cei puțini care mai sunt au trebuit să meargă la alte școli.
O școală goală rămâne pradă pustietății… Și la propriu și la figurat.
În ideea lui „atunci când te reîntorci acasă”, m-am gândit că, totuși, sălile de clasă rămase goale ar putea să-și recapete ceva din menirea pentru care au fost destinate: să fie spații ale educației. Și-atunci am găsit de cuviință să fac un pas înspre ele. Să mă gândesc că în 2-3 săli de clasă ar putea fi amenajate spații cu destinație culturală, în sensul larg al termenului.
Una dintre ele ar putea deveni bibliotecă – satul nu are bibliotecă publică.
Aici s-a născut și Grigore Pletosu (1848-19340, o personalitate marcantă a ortodoxiei românești, primul protopop al Bistriței, mentor al primului patriarh al României, Miron Cristea, și primul critic al lui Georghe Coșbuc, în anii de școală de la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, autor al unor lucrări de referință în epocă, între care „Dogmatica ortodoxă”, din 1999. Mai mult, a fost delegat la Marea Adunare națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
Aș adăuga, fără să fiu suspectat de lipsă de modestie, faptul că sunt singurul scriitor al locului, iar cărțile mele și-ar găsi pe drept loc într-o astfel de bibliotecă. M-0am oferit nu doar să dăruiesc toate cărțile poe care le-am scris (nu puține!), ci și să adaug o donație de o mie de cărți din biblioteca mea.
Altă sală ar putea deveni spațiu expozițional – satul n-a avut niciofdată așa ceva. Mi-am oferit disponibilitgatea de a dona o colecție de lucrări de artă religioasă și laică.
Iar una dintre săliu ar putea fi cât se poate de potrivită pentru a găzdui un mic muzeu etnografic, cu bunuri care să fie adunate de la sătenii din Chintelnic.
Iar suma sumarul, într-un viitor al reîntoarcerii la cultură, aici ar putrea să funcționeze un Centru de Cercetări Etnofolclorice a Văii Șieului, care n-a avut parte vreodată de o cercetare sistematică.
Pentru ca astfel de vise să devină realitate, am propus Primăriei Șieu Măgheruș și Consiliului local, de care aparține satul Chintelnic, să facă demersuri pentru a obține avizul din partea Ministerului Educației, pentru schimbarea destinației acelor săli de clasă, din școala fără viitor. Un demers formal, câtă vremea nu mai funcționează!
Cu siguranță, pe lângă gândurile și gesturile mele, se vor mai găsi și alți chintelniceni care să dorească să dea identitate culturală localului de școală, să pună în valoare tezaurul local și, de ce nu, să facă din Chintelnic un loc care să devină un punct de atracție în turismul cultural rural, unde să se organizarea activități culturale.
Eu am făcut un pas. E rândul administrației locale să-și spună cuvântul, pentru a realiza în parteneriat lucruri care să sporească patrimoniul satului și mândria chintelnicenilor.
NICOLAE BĂCIUȚ

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5