Elena M. Cîmpan: Te simt așteptând ce scriu

     Dacă nu aș auzi foșnetul nerăbdării tale în așteptarea a încă unui val/voal de cuvinte, țesut cu pricepere, cu migală, cu farmec creator, dacă nu aș simți dulcea ta neliniște, domolită de vârsta înțelegerii, dacă nu aș intra în haina Penelopei, numai de noi știută, așteptând un Ulise flămând de cuvânt, n-aș scrie constant, ritualic, existențial, inspirat, atât de sincer, Cititorule!

      În cele mai aglomerate zile, în cele mai fără de somn nopți, în dimineți proaspete, amiezi coapte și seri obosite, îmi amintesc de tine, Cititorule, ca de un far, ce mă luminează, ca de o busolă, ce mă orientează, ca de o călăuză ce mă ia de mână și merge înaintea mea cu câte o clipă, cu câte un secol, cu câte o veșnicie.

      Și când mă surprind zile fără să scriu nimic, în sensul literaturii, al poeziei, al jurnalului, atunci mă încearcă un sentiment de vinovăție, că poate vrei să deschizi textul meu, ca pe o poartă, și eu întârzii să-l scriu, să-l fac să sune, uit, nu sunt pregătită, și nu sțiu ce să mai fac să recuperez, să nu te supăr, drag Cititor, ce nu meriți o astfel de soartă.

     Mă surprind uneori trasă de tine de mânecă, Cititorule, așa cum face un copil care are o dorință într-un magazin, să i se cumpere o jucărie, o carte, o ciocolată, și mă străduiesc să-ți îndeplinesc toată gama, de gusturi, de livresc, de ludic, de melancolic.

    Fii sigur, Cititorule, că tot ce scriu ți se adresează ție, în exclusivitate, e doar pentru tine, să nu crezi că mai este cineva între noi, decât textul, ce la început a fost foaie albă de hârtie. Textul, înzăpezit câteodată, care ajunge mai greu la tine, răzbate prin ploaie și prin vânt, prin ninsori, nimeni și nimic nu-l poate opri. Merge pe jos, aleargă, zboară, înoată, nimic din ce-i omenesc nu-i este nici lui străin, după cum nici mie.

     Dacă ai ști, Cititorule, de câte ori nu m-am îndoit de existența ta!... A trecut ceva timp, până să te știu acolo, unde e locul tău dintotdeauna. Și când nu ai destul timp la dispoziție ori ești grăbit, lași un semn al tău, al trecerii tale peste cuvinte, privire din care îți faci o idee și promiți să revii.

      Să știi, Cititorule, că nu doar scriitorii se împart/ despart, în scriitori buni și mai puțin buni, nu doar cărțile sunt bune și mai puțin bune, ci și cititorii pot fi buni și mai puțin buni. În ceea ce te privește, Cititorule, tu ești mereu pregătit să o iei de la capăt, cu încă o lectură, tu trăiești citind, nu te oprești, nu obosești, ești deasupra celor ce spun că n-au timp, că n-au chef, că nu merită.

     În încheiere, Cititorule, să nu te transformi niciodată în robot, pentru că eu nu scriu pentru roboți, și să știi că, atât timp cât aud foșnetul nerăbdării tale în așteptarea a încă unui val/voal de cuvinte, voi continua să scriu.