Părintele Vasile Beni: Dumnezeu nu se descoperă doar în binecuvântări, ci și în suferință

         Susana era o femeie credincioasă, mamă a doi copii, trăia o viață liniștită……Un diagnostic nemilos – cancer în fază avansată…….. La început, s-a rugat: „Doamne, vindecă-mă!” Dar Dumnezeu părea tăcut. Apoi a strigat: „Doamne, unde ești?” Și tot ce primea era liniște. Într-o noapte, în spital, când nu mai putea nici să se ridice din pat, când lacrimile i se scurgeau pe pernă și asistentele plecaseră… a spus în șoaptă: „Doamne, dacă ești aici… stai cu mine”……

           Textul Evangheliei la Duminica a şaptea  după Paşti: „În vremea aceea ridicându-Şi ochii la cer, Iisus a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Mie Mi i-ai dat, şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat, de la Tine sunt; căci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi Eu M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, dar ei în lume sunt, şi Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu întru numele Tău îi păzeam pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi niciunul dintre ei n-a pierit, decât fiul pierzării, ca să se plinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplină întru ei”(Ioan 17. 1-13).

                              Dragii și bunii noștri credincioși!

     Trăim într-o lume care pune accent pe informație. Cunoaștem oameni, știri, rețele, știință. Dar cea mai mare cunoaștere nu vine din cărți, ci dintr-o relație – relația cu Dumnezeu. Să-L cunoști pe Dumnezeu nu înseamnă doar să știi despre El, ci să trăiești cu El. Să-I simți prezența, să-I înțelegi inima, să-L asculți și să-L iubești.

     Cunoașterea lui Dumnezeu transformă vieți. Când Moise L-a cunoscut pe Dumnezeu în rugul aprins, a devenit liderul unui popor.
Când  Pavel L-a cunoscut pe drumul Damascului, din prigonitor a devenit apostol. Când tu Îl cunoști pe Dumnezeu, nu mai poți fi la fel.
Pentru că El nu Se lasă cunoscut superficial – El intră adânc în viața ta și o face nouă.

    Cunoașterea lui Dumnezeu nu e rezervată sfinților din icoane sau celor cu diplome teologice. Este pentru tine. Azi. Aici. Acum. Poate treci printr-o încercare și nu-L mai simți. Poate te-ai rugat și nu ți-a răspuns încă.
Poate simți că nu-L înțelegi. Dar tocmai acolo, în întuneric, în tăcere, în neliniște, El e mai aproape decât crezi.

    Mărturia Susanei – L-am cunoscut pe Dumnezeu în suferință. Susana era o femeie credincioasă, mamă a doi copii, trăia o viață liniștită și era activ implicată în biserică. Dar într-o zi, totul s-a schimbat. Un diagnostic nemilos – cancer în fază avansată. Doctorii i-au spus că mai are câteva luni de trăit. Susana a început tratamentele, dar durerile, slăbiciunea și epuizarea erau mai mari decât orice și-ar fi imaginat vreodată.

     La început, s-a rugat: „Doamne, vindecă-mă!” Dar Dumnezeu părea tăcut. Apoi a strigat: „Doamne, unde ești?” Și tot ce primea era liniște. Într-o noapte, în spital, când nu mai putea nici să se ridice din pat, când lacrimile i se scurgeau pe pernă și asistentele plecaseră… a spus în șoaptă:
„Doamne, nu mai am nimic. Dar dacă ești aici… stai cu mine.”

      Și în acel moment, ceva s-a schimbat. Nu a fost o minune spectaculoasă, nu s-a ridicat brusc din pat. Dar a simțit o pace adâncă, un cald inexplicabil, o prezență sfântă în acea cameră de spital. Plângea, dar nu mai era singură. Nu fusese părăsită. Dumnezeu era acolo. Mai târziu a spus: „Nu în biserică L-am cunoscut cel mai profund, ci pe patul de spital. Nu când eram tare, ci când nu mai puteam să stau în picioare. Dumnezeu m-a ținut. Și chiar dacă trupul meu era în luptă, sufletul meu era în pace”.

     Susana a trăit încă doi ani, mai mult decât i se spusese. Dar nu vindecarea a fost minunea cea mai mare. Ci faptul că în boală, în lacrimi, L-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu Se descoperă doar în binecuvântări, ci și în suferință.
 

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile! Pr. Vasile Beni