Presa secolului 20

SĂPTĂMÂNA din 1928. Bistrița – Suplai – Zagra – Năsăud – Nimigea de Jos – Tiha Bârgăului

Editorialul gazetei „Săptămâna” (an. I, nr. 11, din 9 iunie 1928), ce apărea la Bistrița, este semnat de prof. Ștefan Lupu și se intitulează „Comemorarea regelui Ferdinand”, în care arată, printre altele, că sub regele Ferdinand „teritoriul statului român, cuprins între Prut, Dunăre și Carpați s-a mărit prin întregirea hotarelor în 1918”, făcându-se „Unirea cea mare a neamului românesc”. „Țărănimea a primit pământ, […], regele Ferdinand, alăturându-se astfel de figura atât de populară a lui Vodă Cuza”. La rândul său, prof. Nicolae Stancu scrie despre personalitatea lui Nicolae Iorga.

            Cu ocazia „Sărbătoririi octogenarului Grigore Pletosu”, „Comitetul de acțiune” publică un program după care să fie sărbătorit în data de 21 iunie: „La ora 11 a. m., Te-Deum în capela ortodoxă română din Bistrița”, urmat de „o cuvântare rostită de un preot despre însemnătatea momentului. Felicitările se vor face la domiciliul sărbătoritului. La ora 12:30, masă comună la Hotelul Central, unde se vor ține discursuri ocazionale. Sărbătoritului i se va înmâna […] din partea preoțimii un tablou al preoților de sub conducerea D-sale, iar din partea foștilor elevi un cadou convenabil. Doritorii de a lua parte la masa comună sunt rugați a se insinua din vreme […] preotului Victor Mureșan, Bistrița, Strada nouă de jos, nr. 36”.

            În continuare este tipărit episodul al III-lea din „Legiunea română din Siberia”.

            La rubrica „Știri din Bistrița”, citim că „Liceul de stat „Al. Odobescu” a luat parte la concursul aranjat de „Tinerimea Română” în București. Au luat parte șase elevi conduși „de dl. profesor I. Partene. A fost premiat elevul I. Echim din clasa a VII-a” (n. n., echivalenta clasei a XI-a de astăzi).

            Un anunț sună astfel: „Comitetul școlar al școlii de stat pentru ucenicii de meserii și comerț din Bistrița aduce la cunoștința părinților, patronilor și On. Public că expoziția obiectelor lucrate în ateliere și a desemnelor făcute de elevi va fi deschisă Duminică în 17 l. c., orele 9-1 și 3-7 d. a. Examenele de clasă se țin în 19-25 Iunie, iar examenul de închidere se ține Vineri în 29 Iunie”.

            O altă știre se referă la faptul că „În ziua de 30 Maiu, copila Veclasi Maria, în etate de 6 ani, fiica lui Veclasi Pavel din comuna Suplai, pe când voia să treacă puntea râului Țibleș a căzut în apă și s’a înecat”.

            Mai citim că „Individul Ioan Cherecheș din comuna Zagra a lovit cu o sapă în cap pe locuitorul Anchidim Mameluc din aceeași comună, cauzându-i leziuni foarte grave. Numitul este în agonie”.

            Mai aflăm că „În noaptea de 31 Maiu a izbucnit un incendiu la casa locuitorului Haizer Iosif (din Bistrița), dela care s’a aprins și casa locuitorului Matei Nicolai. Ambele case […] au ars complet. […] Pagubele se ridică la suma de lei 180000. Cazul se cercetează de șeful Postului de Jandarmi Sabău Vasile”.

            La rubrica „Știri din Năsăud” citim că a avut loc un meci de fotbal între echipa elevilor „Virtus romana” de la liceu  și școala normală (Năsăud) cu „Flavia” din Beclean. A învins echipa năsăudeană cu scorul 3-1.

            O altă știre se referă la faptul că în 27 mai, Cercul cultural nr. X, „Mintiu”, și-a ținut „ședințele în comuna Nimigea-de-jos. Din partea Revizoratului au participat dl. șef rev. Ioan Pavel și dl. subrev. de control Ilie Cleja”. S-a sfințit noul local de școală. „La sfințirea apei, au servit M. O. D. Octavian Bulbuc, paroh în Mintiu, V. Rusu, în Mititei, și preotul local, Adace. Au vorbit: părintele Bulbuc, președintele I. Petrean, revizorul-șef și subrevizorul”. „Conferința poporală a fost ținută de dl. înv. I. Chiffa din Blăjenii-de-jos. […] Dl. învățător local Ștefan Huzoni […] merită toată lauda și recunoștința pentru zelul dovedit și munca neobosită”.

            La rubrica „Știri diverse” citim, printre altele, că „Fata Maria Lican din comuna Cioropceni a venit la Iași și s-a tuns a la garconne, deși bunica ei se opusese. Când s-a înapoiat acasă, bătrâna a blestemat-o și s-a spânzurat”.

            La rubrica „Publicație de licitație”, Corpul Portăreilor Tribunalului Năsăud, prin portărelul I. Marcu, „aduce la cunoștință publică a Judecătoriei Bistrița în favoarea recl. Banca Centrală și Com. S. A., repr. prin adv. Dr. I. Brecher și Dr. Kereszles pentru încasarea creanței de 6000 Lei cu licitație pe ziua de 15 iunie 1928, ora 11, la fața locului în Tiha-Bârgăului la casa urmăritului, unde se vor vinde: 1 cal, 1 trăsură pentru 2 cai, 1 sanie, 2 hamuri, 1 vacă, 10 grinzi de construcție, toate în valoare de Lei 7700. În caz de nevoie și sub prețul de estimare”.

            Nu lipsesc rubricile: „Politica internă”, „Politica externă”, „Rubrica plugarului”.

 

                                                                                     Icu Crăciun

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5