Elena M. Cîmpan. Foi volante

Motto: „Ia ziarul, neamule!”

       Vă mai amintiți de replica din filmul „Pistruiatul”, rostită de Mihai Pleșa, „Ia ziarul, neamule”? Vremea când pe străzi se difuzau știrile proaspete, ca pâinea caldă, fluturate din foi de ziar, este demult apusă, ca multe altele. Astăzi, „foile volante” s-au mutat pe internet și, dimineața, când deschidem telefonul, site-uri nenumărate ne invită, mai agresiv sau mai nuanțat, să le citim știrile, într-o variantă modernă a uitatului „Ia ziarul, neamule!”

      O expoziție de foi volante a fost vernisată (2017), la Biblioteca Academiei Române, cu 35 de foi volante și 60 de periodice care acoperă două secole de istorie românească. Foile volante desemnează documente efemere, precum afișe, manifeste, apeluri, proclamații, programe de teatru, caiete de sală, broșuri, pliante, ce marchează momente din viața culturală, socială, istorică, politică, pot include publicitate, informații, sunt tipărite pe o singură pagină, de obicei, și se distribuie gratuit. Chiar dacă foile volante au circulat aparent facil, ele nu transmiteau nici pe departe informații de neglijat, ba, dimpotrivă, contribuiau la răspândirea cât mai rapidă a informațiilor importante. Până la apariția publicațiilor, foile volante erau un mijloc de informare în spațiul public, la colț de stradă, în piață, pe principalele artere de circulație, fiind transmise din mână în mână sau chiar lipide pe ziduri, pe stâlpii de anunțuri, împreună cu anunțuri de spectacole, concerte, filme, artiști, muzică și sport. De cele mai multe ori, erau tipărite pe hârtie, dar uneori și pe pânză ori mătase. Oricum, au rezistat prin timp și pot „vorbi” despre o etapă de început a ceea ce numim astăzi „mass-media”, dintre care cea mai folosită este internetul. (Dixit!)

     La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, apar și la noi primele publicații. Prima publicație e consemnată a fi „Courier de la Moldavie”, de la Iași, 1790. Paradoxul este că era în limba franceză, cu știri interne și externe. Inițial s-a dorit a fi tipărită pe două coloane, în română și în franceză. A fost menționată prima dată în nr. 3/ martie 1790 al ziarului austriac „Wiener Zeitung”. Publicația era patronată de Grigori Potemkin, comandantul trupelor rusești în Războiul Ruso- Austro- Turc (1787 – 1792). Când a venit la Iași, Potemkin a adus cu el o tipografie de campanie și tipografi ruși. Tipografia se afla în Palatul Ghica din Iași, unde era Comandamentul armatei ruse. După „Courier de la Moldavie”, o altă „primă publicație” a fost la Iași „Albina Românească”, avându-l ca proprietar și redactor-șef pe Gheorghe Asachi, cu Suplimentul literar „Alăuta Românească”. În același timp, apărea la București „Curierul Românesc”, publicat de Ion Heliade Rădulescu, începând cu 1829 (până în 1859). Din 1837, periodicul avea un Supliment literar, „Curierul de ambe sexe”, ce publica traduceri, texte originale și a contribuit la dezvoltarea limbii române literare. Curierul Românesc și Albina Românească au fost mai întâi gazete cu știri, dar apoi, prin suplimentele literare, au reușit să adune în jurul lor o adevărată mișcare intelectuală a vremii. În Transilvania, la Brașov, George Barițiu publica „Gazeta de Transilvania” (1838),  primul ziar de informație al românilor din Transilvania, având interes de promovare a culturii în rândurile categoriilor sociale.  De menționat că la Sibiu, mult mai devreme, în 1784, apărea publicația periodică „Siebenbürgen Zeitung”, în Editura lui Martin Hochmeister.

     Bazele presei românești sunt stabilite de „Albina Românească”, Iași, „Curierul Românesc”, București, și „Gazeta de Transilvania”, Brașov. Presa, cu publicații, cu periodice, cu ziare, a constituit obiect de studiu pentru importanți oameni, istorici și cercetători, literați. Menționăm doar câteva referințe bibliografice: „Iorga, Nicolae, „Istoria presei românești de la începuturi până în 1916”, Leu, Corneliu, „Începuturile presei în limba română”, Șeicaru, Pamfil, „Istoria presei”.

       În fiecare zi, dimineața, la cafea, deschidem internetul și dăm „pagină de pagină”. Și, deodată, lumea de știri intră în scenă, mai bogată ca niciodată. Politică, literatură, societate, muzică, sport, toate de-a valma. „Cine stă să le socoată?”... Vin și trec cu o repeziciune de nedescris. Se schimbă de la o zi la alta. Altele și altele, mereu noi, ce se învechesc mult prea devreme. O istorie a presei, de astăzi, în care internetul deține majoritatea, este greu de alcătuit. Foile volante s-au multiplicat și circulă pe canale diferite, ce strigă, parcă, în cor: „Ia ziarul, neamule!”