,,Blestemat a fi oricare”- un roman al durerii și al destinului implacabil

                                        ,,Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi ”

                                             Emil Cioran

           Publicat în cursul anului 2024, la Editura Actaeon Books din Baia Mare, romanul ,,Blestemat a fi oricare” reconfirmă măreția scrisului Valeriei Bilț. Volumul este însoțit de o prefață semnată de criticul literar Daniela Sitar- Tăut și o postfață de prof. universitar Ioan Chirilă, adevărate elogii aduse autoarei.

          Conceput după tragicul eveniment care a avut loc în familia Leliei, profesoara de limba română din Târgu Lăpuș, dar abandonat mai mulți ani din cauza unei bariere afective profunde, romanul este reluat după douăzeci de ani, când autoarea consideră că scrisul ar putea fi pentru ea o încercare de a-și vindeca sufletul. Începutul este o mărturisire  a stării sale deplorabile provocate de evenimentul care i-a făcut,, țăndări viața”: ,,Sunt o zombie. Respir, dar nu gândesc. Mă mișc, dar nu știu încotro. Vorbesc, dar nu știu ce. Ascult, dar nu aud nimic. Văd culorile, dar tot universul meu e negru. Sunt cernită. În vestimentație, în minte, în suflet și în trup. Zac în beznă…Plâng întruna și nu pot decât să bâigui printre lacrimi, iubitul mamii, iubitul mamii”

           Profunzimea emoțională și spirituală a romanului este dată de un talent bine conturat în arta scrisului și un stil literar exersat pe tărâmul limbii române : expresivitate, coerență și frumusețe  lăuntrică. Subiectul gravitează în jurul pierderii premature a unicului său fiu, la câteva zile după promovarea examenului de bacalaureat, într-un accident de automobil provocat de un prieten vitezoman.  Horia este un tânăr mai matur decât l-ar fi vrut anii săi, având în față un viitor strălucit și o mamă care l-a iubit poate mai mult decât trebuia, o mamă îngrijorată tot timpul, ca nu cumva să i se întâmple  ceva  puiului ei drag, care o găsește mereu plângând :,, De ce plângi, Doamna ? Așa i se adresa el, din respect pentru nobila ei profesiune. - Plâng din cauza ta… Că tu ești mereu plecat și eu sunt îngrijorată că ți se va întâmpla ceva… Nu știu ce, dar mereu mă tem de tine…Și pentru că nu înțeleg de ce mă tem, plâng continuu… ”

          Întregul roman stă sub semnul destinului, al coincidențelor, presentimentelor și a viselor oraculare. Aceste presimțiri sunt numeroase și încep de la ,,auzul clopotelor când nicio biserică nu trage clopotele, nici de mort, nici pentru ora exactă ”, de la refuzul țigăncii de a-i citi viitorul în palmă, la apariția Maicii Domnului în apa cu lumânare pregătită de Nushi, cea care pretindea că poate comunica în acest fel cu spiritele, la visele naratoarei,  când i se arată o cruce cu Isus răstignit care se rotește și de pe care se uită la ea cu compasiune și cu milă un Isus-Om, un vis devenit leitmotiv și reprezentat cu măiestrie pe copertele cărții de Lucian Dobârtă.

           Titlul romanului pornește de la cuvintele lui Horia ,,Blestemat a fi oricare”,  rostite într-un vis  și destăinuite și mamei sale, care îl roagă să le noteze pe hârtie, considerându-le avertismente. Spaima ei că aceste cuvinte se vor adeveri, o impinge într-o stare de blocaj emoțional și o face să accepte ideea unui destin implacabil. Dacă ar fi fost „oricine”, ar fi insemnat un destin anonim, o neîmplinire socială. Dar „oricare” trimite la hazard, la ideea că oricine poate fi alesul sorții, al morții.

          Visele, în general, ocupă un loc important în roman și sunt puse pe seama unei coincidențe cu lumea reală: moartea lui Bujorel, fratele Leliei de 16 ani, a părinților naratoarei, a soțului său, Victor, a lui Horia, și a celorlalți doi tineri care și-au găsit sfârșitul în același accident.

           Romanul este structurat pe două părți : ,,Sunt blestemat a fi oricare ” și ,,Bardo ”, urmate de un ,,Epilog”. Tilurile secundare, destul de numeroase, conturează momentele importante din roman. Punctul culminant al narațiunii îl reprezintă scena în care Lelia se află la morgă în fața fiului său întins pe o masă imensă de piatră. Cu sufletul răvășit de durere, îl îmbrățișează, îi pipăie obrajii și îi sărută mâinile : ,,Horică, Horică, trezește-te ! Ce-i cu tine, dragul mamii ? Scoală-te, te rog, scoală, ce-ai pățit ? ! ! ! ”

      Cea de-a adoua parte a romanului  este o căutare a sensului întâmplărilor care au dus la despărțirea  mamei de fiul său, este o încercare de interpretare a viselor în care Horia apare în diferite ipostaze ale vieții sale. El își dorea foarte mult să își vadă mama fericită , drept pentru care îi făcea mereu același îndemn :,, Ești tânără și singură ! Ești frumoasă și n-ai pe nimeni ! Trebuie să pleci, aici n-ai nicio șansă să-ți găsești un bărbat potrivit. Și trebuie să te înscrii la doctorat ! Să-ți iei mașină, să te măriți ! Du-te din orașul ăsta care nu e pentru tine ! ”

          Îndeplinindu-i dorința testamentară, după câțiva ani de la trecerea lui în eternitate, Lelia își ia doctoratul în filologie, pleacă pentru o vreme în străinătate, publică cărți de proză și poezie, dar durerea din suflet nu-și găsește însă alinare.

         Romanul cuprinde și câteva aspecte legate de rețeaua traficanților de droguri, a emigrărilor, dar și despre lumea satului și a orașului patriarhal. Vocea colectivă este atât de puternică, încât amplifică dezastrul sufletesc al protagonistei. Semnificativ în acest sens  este subcapitolul,,Gânduri pentru eternitatea lui Horia ” în care, tinerii își exprimă  prin scrisori regretul plecării  lui neașteptate.

           ,,Cartea nu se adresează doar intelectului, ci și afectivității. Durerea mamei, imposibil de vindecat se transformă într-un spațiu al jelaniei și neuitării. Romanul Valeriei Bilț confirmă pe deplin că ,,suferința cea mai profundă aduce la viață operele cele mai valoroase”.