Primarul Paul Știr: Peste 400 de pachete cu rechizite școlare, pregătite pentru preșcolarii și elevii din ciclul primar și gimnazial din comuna Căianu Mic

Rechizitele școlare sunt pregătite! Luni, când clopoțelul va suna din nou, elevii și preșcolarii din comuna Căianu Mic vor începe noul an școlar cu cele necesare. Administrația locală a fost și va fi, în continuare, un sprijin real pentru tot ceea ce înseamnă educație pe plan local.
"Anul acesta, Primăria Comunei Căianu Mic a pregătit peste 400 de pachete cu rechizite școlare, destinate copiilor de la grădiniță și până la clasa a VIII-a. Fiecare pachet a fost pregătit cu grijă pentru fiecare nivel de învățământ, astfel încât, în prima zi de școală, copiii să găsească pe băncuțe rechizitele de care au nevoie.
În mod special, le mulțumesc colegilor mei pentru implicare și pentru munca depusă în pregătirea tuturor pachetelor.
Dragi copii, vă dorim să pășiți cu bucurie și încredere în noul an școlar! Mult succes tuturor!", a transmis primarul Paul Știr.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5