COMOARA SATELOR din 1927. Bistrița – Maieru – Telciu
În „revista lunară de folklor” „Comoara satelor” (an. V., nr. 7-8, 1927), director-editor Traian German, ce apărea la Blaj, Iosif N. Dumitrescu, învățător în Bistrița, publică două descântece și dă câteva explicații: „De izdat” (izdatul este o durere rea la stomac și se descântă și la vitele izdate, tot așa ca și la om) și „De obrintit” („Obrintitul. Când are o bubă sau o rană undeva și mâncă acreală sau merge prin frig, aceasta se’ntărâtă”).
Preotul Gavril Bichigean a cules de la Luța Boșca, de 12 ani, din Maieru, și de la Zoița Cantor din Telciu, jud. Năsăud, câteva „întrebări” „De-ale copiilor”, pe care le reproducem în ortografia vremii:
1.
- Un’te duci?
- În Preluci,
- Ce s’aduci?
- V’o două nuci.
- Cui li’i da?
- La Mihaiu.
- Unde șede?
- Lângă drum.
- Cum îl ciamă?
- Nu știu cum.
(Se zice prin comuna Maieru și Telciu, jud. Năsăud. Auzită dela Luța Boșca și Zoița Cantor)”.
2.
„Doi copii se întreabă, ca mai jos, după care tac împreună cu ceilalți copii „de joacă”. Dacă unul întrerupe tăcerea, e râs de toți copii.
- Hai la noi!
- Ce mi-i da?
- Poame moi.
- Unde-‘s poamele?
- După ușă în tindă.
- Unde’i ușa?
- A ars’o focu.
- Unde-i focu?
- L’o stâns ploaia.
- Unde’i ploaia?
- A băut’o boii Măriuții cei roși.
- Unde’s boii?
- La Măriuța’n grajd.
- Ce-o poruncit Măriuța?
- Măriuța a poruncit:
Cine a grăi mai întâiu,
la popa supt poartă
este o cățea moartă,
cine n’a stopci, (scuipa)
de limbă i s’a lipci.
Cine-a grăi mai întâiu,
s-o roadă.
Auzită dela Luța Boșca, de 12 ani, din Maieru, jud. Năsăud”.
Icu Crăciun























Adaugă comentariu nou