Teatrul lui Ion Creangă

            În revista Luceafărul (an. IX, nr. 1, din 1 ianuarie 1910), revistă care apărea la Sibiu, Emil Gârleanu are două articole: Manuscrisele lui Creangă și O piesă de teatru a lui Creangă, acesta din urmă fiind tipărit prima dată în revista Arhiva din Iași, în 1902, după cum mărturisește el însuși. Rezumativ, le voi prezenta mai la vale. Despre manuscrisele lui Ion Creangă (1837-1889) Gârleanu notează că „Ele au înfruntat o adevărată Odisee!”, trecând prin foarte multe mâini. „Când s-a tipărit întâiul volum al lui Creangă, manuscrisele au fost date în păstrarea lui Gruber” notează Emil Gârleanu în primul articol. După moartea acestuia, d-na Gruber a vândut biblioteca, inclusiv manuscrisele, unui oarecare doctor Mendel. Acesta a aruncat o parte din ele la gunoi, iar pe celelalte le-a dăruit profesorului Gheorghe Scobai din Iași, care, la rândul său, le-a dat lui Gh. Teodorescu-Kirileanu. Subliniem faptul că acesta, împreună cu Ilarie Chendi, au întocmit în 1910 una din cele mai bune ediții a operelor lui Creangă. Până să ajungă la Biblioteca Academiei, o parte din manuscrise a trecut și pe la avocatul Silvestru, care le-a cumpărat cu kilogramul de la un comerciant evreu. Acesta le-a dat lui A. D. Xenopol, care le-a dăruit lui Emil Gârleanu și lui A. C. Cuza. Ion Creangă le vorbea prietenilor deseori despre faptul că scria „o piesă țărănească”. Printre alte manuscrise, la Gârleanu a ajuns doar prima foaie din comedia Dragoste chioară și amor ghebos, proiectată în trei acte (inițial, „a fost hotărâtă într-un singur act, dar autorul a șters – precizează Emil Gârleanu - și a scris pe urmă: 3 acte”).

            Această foaie o redăm și noi; din motive tehnice, am schimbat doar apostroful cu liniuța.

„Dragoste chioară și amor ghebos

Comedie în trei acte

Persoanele

1. Zamfir Bâlbâilă, proprietarul casei
2. Mariea Tololoiu, ofițereasă alungată de la bărbat
3. Zărghilă, psalt, amorezul Tololoaei (n. n., psalt=cântăreț de strană în biserică; dascăl, cantor)
4. Marița ce mare, fiica Tololoaei
5. Marița cea mică, a doua fiică a Tololoaei
6. Un căpitan ș-o căpițăneasă
7. Avocatul Dierie, sprijinul ofițeresei
8. Îngrijitorul unei mânăstiri și prietenul advocatului
9. Sarsailă, debitant de tutun
10. Mai multe persoane, prieteni de-a lui Zărghilă și Tololoae

Actul I se petrece într-o căsuță din Tătăraș, pe malul Căcăinei, unde-i locul drăgălaș.

Scena I

• (singur): Ei, apoi, zi că nu-s nebun. Eu psalt, ea ofițereasă. Dela dânsa până la mine, câtu-i de la cer până la pământ. Dar o încercare nu strică. Ia să mă ciuculițesc și eu o leacă: un surduc negru, o pălărie naltă și o pereche de mănuși negre, nu-i vorbă, pot să-mi fac: că eu am câteva părăluțe într-un loc. Dar oare dac-aș face asta, i-aș cădea cu tronc la inimă? Zoița, era Zoița; din sat dela noi, mă puteam înțelege cu dânsa în vorbă. Dar asta-i asta: ofițereasă, femeie iscusită, cucoană mare, vorbește cu noimă și poate să fi având multe năcăfele. Dar și eu am să fac pe dracu-n patru ș-am s-o îndesesc cu scofeturi și cu aghioasele, și poate s-o scot din minte. Și rob de m-ar vârî la dânsa, am petrece; că-i odată cucoană și femeie la locul ei.

Scena a II-a

Zărghilă, Tololoae și Bâlbâilă

• : Sărut mâinile, cucoană Marie. Bine, sănătoșică, cum ați petrecut de când nu v-am văzut?

Tololoaea: A!….cârnă, a Sculeni, a spart fereștile, a dracu iee a dânșii… A nu hi domnu Zamfir acolo, eu a moartă fost poate, nu mai ajunge ei ziua de mâni!...”

(„Aici se sfârșește manuscrisul lui Creangă” notează Emil Gârleanu)

Din păcate, celelalte foi nu s-au mai găsit nici până în ziua de astăzi.

                                                                                 Icu Crăciun