Doi dascăli animați de patriotism și spirit de răspundere - Eminescu şi Creangă

Timp de 340 de zile, Eminescu a slujit învățământul ca revizor școlar, pentru județele Iași și Vaslui, la propunerea lui Titu Maiorescu. Noul îndrumător școlar vedea învățământul ca pe un domeniu fundamental al educației neamului, de care depinde progresul acestuia, ieșirea din ignoranță.

       Revizorul trăiește intens experiența contactului cu realitatea satului, cu  talpa țării, ceea ce și-a și dorit de fapt. Este preocupat de înființarea de școli și de încadrarea acestora, de frecvență, de îmbunătățirea învățăturii în școală prin însușirea unor cunoștințe practic - aplicative, de motivația elevilor. 

Întocmea procese-verbale de inspecție, scurte și concise, care ar fi bine să fie ca modele pentru cei care conduc azi învățământul. Iată ce notează revizorul Eminescu în urma unei inspecții:

”Răspunsurile mi s-au părut mecanice, încât ar fi de dorit ca învățământul să aibă mai multă viață. Nu vei da copilului să opereze decât cu lucru prin pe care le-a înțeles pe deplin.” Ca o obsesie pune mereu în discuție complexa problemă a calității învățământului, problemă care și azi își caută rezolvarea.

     Notează neajunsurile din școli, necazurile și mizeria populației rurale, de unde și necesitatea unor măsuri grabnice. Face propuneri privind localurile de școală necorespunzătoare, asigurarea cu lemne de foc, burse pentru elevii săraci, dar merituoși, plata la timp a salariilor și majorarea acestora. Este preocupat de calitatea manualelor școlare, urmărește introducerea cărților prietenului său Creangă în lecții,  insistă pentru competențe, metode noi în predare, manuale adecvate și un caracter practic-aplicativ.

          La cei 25 de ani se luptă cu greutăți  de tot felul, inspectează cu exigență, căci voia o școală utilă țării și poporului. Dovedește o concepție socială și culturală matură, o viziune adevărat modernă. Dă dovadă de un devotament unic, așa cum Șerban Cioculescu nota undeva că avem de-a face cu o „rară conștiință profesională”, că a jertfit timp și multă energie. D.Vatamaniuc vorbind despre revizor a spus: este un luptător pe tărâm social și politic de o exemplară conștiință civică, un exemplu de voință și efort. Zoe Dumitrescu Bușulenga a spus: M.Eminescu a fost un model al împlinirii. 

        Bun prieten cu povestitorul  și dascălul de excepție Ion Creangă, un alt simbol național și moral, se întâlneau când la Ipotești, când la Humulești, își citeau unul altuia poveștile și poeziile, discutau despre cărțile citite și despre câte se mai întâmplă în lume.Te simți bine când ai un prieten aproape și poți schimba cu el o vorbă, despre un gând ori o simțire a ta, îi poți asculta bucuriile și durerile sau poți face, împreună cu el, planuri despre ziua de mâîne și-l poți ajuta la nevoie, cum te ajută și el pe tine, când ai vreun necaz ori vreo amărăciune. Un model de prietenie, de încurajare reciprocă, în favoarea literaturii române, a existat între bădița Ion și bădița Mihai. "Ești un poet genial", spune bădița Ion după ce a ascultat cu nesaț “Somnoroase păsărele”. "Nu știu cum sunt eu",  spune bădița Mihai, "dar știu atât că mata bădiță Ioane, ești un povestitor fără pereche". 

          Noi românii, care ne desfătăm, de mai bine de un veac cu cele scrise de Ion Creangă și Mihai Eminescu spunem că amândoi au avut dreptate.