Rodica Fercana, prin poezie aduce un minunat tribut iubirii de neam și țară

Editura SOLON a predat recent cititorilor cartea  „POEZII PATRIOTICE”, sub semnătura scriitoarei Rodica Fercana, fiică a Fiadului, satul de sub Țibleș, comuna Telciu, satul înghițit de vremuri, unde totul e pustiu, fără lumină electrică și asfalt, unde nu se întâmplă nimic, doar odată în lună vine la biserică un preot de la centru, care mai pomenește numele celor ale căror zâmbete s-au stins.

Poezia patriotică a fost scoasă în față de mulți poeți ai neamului românesc, mai ales după Revoluția de la 1848 până la Marea Unire din 1859, poeți care au simțit nevoia să transpună în versuri iubirea pe care o simțeau pentru țara și neamului românesc. Amintesc doar câteva din poeziile vrednicilor poeți clasici, prin mesaje de sensibilitate și autenticitate cu legătură directă dintre creația literară și identitatea națională, ca de exemplu: „Sunt român” de Bogdan Petriceicu Hașdeu, „Pui de lei” de Ioan Nenițescu, „Țara noastră” de Otilia Cazimir, „Am un plai ca din poveste” de Grigore Vieru, „Scumpă țară românească” de George Coșbuc, „Un răsunet” de Andrei Mureșanu, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu, „Deșteptarea României” de Vasile Alecsandri, „Steagul nostru” de Andrei Bîrseanu, „Limba românească” de Gheorghe Sion  sau „Limba noastră” de Alexei Mateevici, creații literare încărcate de emoții și respect față de valorile naționale, care în veci nu vor pieri, fiind tot mai actuale.

Rodica Fercana, autoarea cărții, membră în Liga Scriitorilor Români, Filiala Năsăud, și-a vindecat sufletul prin scris și a împărtășit gânduri despre inspirația din spatele acestor remarcabile opere, o invitație la reflecții asupra valorilor noastre comune, a rădăcinilor care ne definesc și a locului pe care îl ocupăm în istoria neamului.

Autoarea acestui volum scrie poezie patriotică din propriile imbolduri, respectând parcă îndemnul lui Heliade Rădulescu: „scrieți, cum veți putea și cât  veți putea, dar numai scrieți”.  Rodica îi urmează îndemnul scriind mult și bine despre toate, despre părinți și bunici, despre sat, despre copilărie, despre viața de elev și student, despre valorile satului românesc, despre destin, despre scene și  evenimente istorice, povestiri și povești fel de fel,  toate scrise cu talent  ca o lirică  în formula patriotică.  Cărți scrise cu cuvinte ce dau putere,  prin care se descoperă pe sine amintindu-și de anii pubertății și tinereții, cu scene din istoria neamului românesc, lărgind noțiunea de sat, promovând un umanism activ prin întoarcerea în topos alături de cei dragi, așa cum spune în prefață consăteanul său din Cluj, Vasile Tutula,  exemplificând poezia „La poale de Țibleș”  cu iarba verde de acasă, mirosul florilor și fânului:

 „Drum de piatră și nisip umezit

Ce atâtea care te-au netezit.

Îți porți dus-întorsul printre dealuri

Pe Fiad, lângă apa șerpuind în valuri.

Și-n încheietura vreunui cot

Se văd mușcate în pridvor

Îmbrăcând bârne înnegrite

Ale unor case de demult zidite.”

Avem în prim-plan o scriitoare plină de farmec, cu multe premii în țară și chiar înafara țării, ce își așteaptă binemeritata legitimație de membră a Uniunii Scriitorilor din Chișinău, simbolul recunoștinței pentru telceanca ce emite judecăți de valoare cu deosebitul talent de a comunica prin scris. Mesajele sale sunt vocea unei conștiințe, dând glas răspândirii cunoașterii istoriei cu darul de a captiva și încânta, trecând prin simfonia vieții bucurii, împliniri, tristețe, lacrimi, îndurări, prizonierat, scene de pe front, taine neștiute despre vindecarea sufletului, redate cu mult farmec, oameni ce și-au vindecat sufletul prin credință, dându-și seama că puterea este în noi, dacă continuăm creația lui Dumnezeu. 

Rodica și prin acest volum retrăiește ceva ce a crescut în sine, dragostea de neam și țară, căutarea identității, informații și episoade din istoria noastră milenară  rebotezând România:

„Dacă ar fi să te rebotez, Românie,

Ți-aș spune chihlimbar

Provenit dintr-a rășinoasele bogăție

Îmbrăcând Carpații milenari

Cu credință, Rebotezul tău, Românie

Îți pun mare nașă, Armata țării, toată.

Care și-a vărsat sângele, într-a ta glie

Pentru hotar și-o liberă soartă.”

         Ioan Mititean